La multi ani, Mama!

E 8 Martie.

Nu mai pot tine pasul cu atatea asa-zise sarbatori, si nici nu ma incanta in mod deosebit sarbatorirea zilei de 14 Februarie, sau celei de 1 Martie (care ma bucura doar pentru ca e inceputul primei luni de primavara) .

Ziua de 8 Martie insa ma emotioneaza prin faptul ca ma duce cu gandul la mama.

Da, acest post va fi personal. Extrem de personal. Si de aceasta data cu siguranta nu voi putea zugravi in vorbe tot ceea ce simt.

Pentru ca relatia mea cu mama este mai presus de orice cuvinte, e o legatura de dragoste imensa care a inceput candva in urma cu 23 de ani, intr-una din clipele acelea mici si insesizabile de care nimeni nu isi va mai aduce vreodata aminte. O legatura vie, fara limite in spatiu, timp, viata sau moarte.

Pentru ca daca pamantul acesta s-ar rasturna cu susul in jos, ea il va intoarce la loc pentru mine si pentru sora mea. Pentru ca daca lumina ar disparea, ea ar gasi o modalitate de a face si cea mai obscura stea sa lumineze pentru noi. Pentru ca ori de cate ori lumea imi pare lipsita de miracole, gandindu-ma la inima ei, imi dau seama ca minunile exista printre noi.

Pentru ca iubirea ei, venita dintr-un suflet omenesc chinuit de grijile zilnice este parca neomeneasca prin imensitatea ei.

N-am cuvinte, mama draga.

Iti multumesc pentru ca m-ai crescut, si pentru ca m-ai lasat apoi sa plec, chiar daca a durut. Iti multumesc pentru ca din mama mea ai invatat sa devii prietena mea, pe masura ce timpul m-a ridicat.

N-am cuvinte, mama draga.

Pentru noptile in care nu ai pus capul pe perina de grija noastra. Pentru zilele care incepeau si se sfaseau pentru noi. Pentru ca stiu ca primele si ultimele tale ganduri ne apartin noua.

N-am cuvinte, mama draga.

Iarta-ma ca nu pot fii mai mult. Iarta-ma daca te-am dezamagit uneori, poate o voi mai face si alta data, fiindca asta sunt eu: fac ce simt, si tu ma cunosti. Si totusi, ce divinitate isi varsa puterea intreaga in sufletul tau, de ma iubesti si ma sprijini in tot ce fac, bun sau nu?

N-am cuvinte, mama draga.

N-am cuvinte pentru mainile tale muncite, pentru ridurile din jurul ochilor ce au imbatranit urmarindu-ma cum cresc, pentru picioarele care au facut mii de kilometri in cautarea unei zile mai bune pentru noi.

N-am cuvinte, mama draga.

Pentru familia noastra, pentru tata, pentru noi.

Si nu, n-am cuvinte.. pentru ca..

….pentru ca ma iubesti cu perfectiune in ciuda imperfectiunilor mele.

Cu drag, pentru femeile care au inteles...

O vezi miscandu-se prin casa, serioasa in micile ei lupte casnice cu praful sau cu petele de pe aragaz, serioasa in aranjarea pantofilor, serioasa iubindu-te, vesela aratandu-ti dragostea, agresiva si feminina deopotriva.

Nu e o femeie “mai altfel” decat celelalte, dar de ce nu o poti vedea cu aceeasi ochi nepasatori cu care le privesti pe altele, chiar si atunci cand le admiri frumusetea?

Pentru ca stii ca aceasta femeie ti-a dat vibratiile ei, pentru ca stii ca nici o alta nu iti poate intelege atat de bine mediocritatile, nu iti savureaza atat de mult invingerile, nu iti mangaie atat de bine caderile, fara urma de compasiune, ci plina de rabdare si tact.

Iti umple zilele, iti submineaza masculinitatea lasand parfumul ei inconfundabil in parul tau, in masina ta, iti gateste oua ochi in forma de inimioare si te priveste aspra ca un adevarat fuhrer cand ii incalci micile intimitati de femeie.

E fragila, dar nu stii de unde isi trage puterea si rezistenta necesara pentru a face fata incercarilor zilnice, umblatului pe tocuri chinuitoare sau negocierilor de la piata.

Ai suparat-o, v-ati certat, ai lasat-o singura. A doua zi o suni.. iti raspunde indiferenta spunand ca e ocupata, dar tu stii bine cat de mult a asteptat telefonul tau. Cand o vei vedea, vei observa si cearcanele din jurul ochilor. O imbatranesc, o uratesc, dar au aparut din grija ei pentru cearta peste care tu ai trecut usor, la care nu te-ai mai gandit de loc dupa ce ai adormit. Ea s-a gandit mereu, in somn sau in nesomn…

S-a consolat cu o cafea intre prietene, s-a consolat cumparandu-si o bluza de culoarea piersicii pe care acum o poarta. Urasti culoarea bluzei ei noi, te face sa te gandesti la sirop prea dulce si iti intoarce stomacul pe dos. Dar cat de bine ii vine, si cat de bine stie ca o placi si ca o vrei!

Te fixeaza cu privirea ei vulgar de franca si curajoasa. Te-ar citi, daca ar putea. Ar vrea sa stie tot despre tine, pana si cel mai mic amanunt. Te-ar aduna din bucati, te-ar construi si te-ar reconstrui in jurnalul ei pe care, crede-ma, nu ai vrea sa-l citesti. Ai vedea cat de mult te iubeste, te-ai speria de tumultul trailor ei. Ea stie sa planga de prea multa dragoste, pentru ea plansul de fericire nu se intampla numai in filme, ea are lacrimi in colturile ochilor cand isi inghesuie capul in umarul tau, in bratele tale, incercand sa te respire cu totul.

Iar ceea ce simte, nu o sperie. Ai aflat deja cat de mult te poate iubi? Nu, si poate ca nici nu ai putea intelege vreodata ce simte o femeie cand este indragostita. Chiar daca rade de strungareata ta dintre dinti, sa stii ca in sufletul ei o adora pentru ca este a ta. Chiar daca detesta convorbirile despre fotbal, cand discuta cu tine despre asta, e altceva, pentru ca e “fotbalul tau”, pentru ca e ceva din tine, pentru ca desi habar nu avea la inceput ce inseamna “opsait”, acum a invatat cautand pe google, si a aflat care e problema cu offside-ul.

Ti-a dat si iti va da caldura si profunzime cu bucuria cu care copii ofera jumatate de portocala celui mai bun prieten.

Daca ai gasit o femeie adevarata vei stii despre ce vorbesc. E a ta, 99%.

Pentru ca in momentul in care iti vei dori libertate, ti-o va da fara sa te faca sa simti cat de mult o doare. A pastrat pentru ea 1%. Atat ii este suficient ca sa se reconstruiasca. Nu vei pleca niciodata din viata ei cu totul, te va metamorfoza, te va transforma dupa cum noul curs al vietii i-o cere. Va duce amintirile voastre in continuare, dar asta nu o va impiedica sa mai poata iubi din nou.

Va iubi asadar din nou. Asta nu inseamna ca se va indragosti de primul venit. O nu! Pe cat de buna si iertatoare a fost cu tine, pe atat de nemiloasa poate fi cu alti barbati. Cel mai probabil va stoarce lacrimi si rugaminti pe unde va trece dupa plecarea de la tine. Si nu va avea remuscari. Asta pana cand va intalni un altul, cu nimic mai bun poate, dar caruia ea ii va acorda credit si in iubirea caruia se va arunca inchizand ochii strans, deschizand inima larg.

Iar din acel 1% pe care si l-a pus deoparte va dezvolta ceva mai maret, ceva mai bun. Pentru ca din infrangeri invata, din durere devinde mai puternica, din dragoste pierduta devine dragoste regasita.

Ai crezut ca ii ceri imposibilul? Mai gandeste-te putin. Ea este capabila sa ti-l dea.

Elibereaza-te de trecut, ca sa poti cuceri viitorul!

Venea vesela de la plimbare. Era seara si mirosea a primavara. O emotie pe care nu si-o putea explica o bucura si o speria totodata… paradoxurile vietii. Nu mai era nimeni pe strada, doar in fata se vedea silueta unui barbat care se indrepta spre o masina.

Cu cat se apropia mai mult, cu atat isi simtea inima batand mai puternic: “Doamne, cunosc mersul ala! Seamana atat de mult cu…”

Se opri brusc. Barbatul din fata ei, de care ajunsese acum aproape nu semana cu nimeni. Era el!

Sangele ii navali in obraji si sufletul i se urcase in ochi, in buze, in cap, ametind-o.

Se uitau acum unul la altul ca prostiti, fara sa rosteasca nimic. Dialogul tacut al ochilor lor dura cateva clipe, si totusi, cate nu si-au spus privindu-se!

El deschise portiera masinii, si tranti o geaca pe scaunul din fata.

Ea nu se clinti. Stia ca nici el nu va pleca niciunde si astepta cu respiratia intretaiata.

Cand se intoarse cu fata spre ea, colturile gurii i se ridicasera spre urechi.

-Nu te-am vazut de mult timp! (E rosie! Si ea nu se inroseste!)

-Da, de doi ani! (Sunt ragusita, ce naiba, vorbesc ca din fundul curtii!)

-De prea mult timp.. ( E ragusita???)

-Mda, a trecut ceva vreme. Nu te-ai schimbat prea mult. (Nu zambesc! De ce nu zambesc, o sa creada ca-s dementa?!)

-Acum ca te vad, imi dau seama ca mi-a fost dor.. (Ce bou sunt, ce naiba spun!!!)

-Ce geaca frumoasa ai. (Ce a zissss? A zis ca i-a fost dor?? Si ce naiba am raspuns, ca are o geaca frumoasaaa???)

-O am de mult. Unde te duci? (Boule, i-ai zis ca ti-a fost dor de ea dupa doua minute!)

-Acasa. Locuiesc aproape. (Ooo nu, o sa creada ca il chem la mine!)

-Te-ai mutat? (Ma invita la ea?)

-De cateva ori, zisea ea razand. (Am ras, am zambit – n-o sa mai creada ca-s nebuna.)

-Te grabesti? (Daca mai spune odata ca sta aproape, clar ma invita la ea.)

-Nu. Mergem sa bem ceva cald? (E cald afara, de ce l-am chemat la ceva cald?)

-Haide, suie-te in masina. Unde vrei sa mergem? (Mai bine asa…)

Au tacut tot drumul. Probabil ca fiecare se gandea la aceleasi lucuri, la aceleasi amintiri, la aceleasi clipe din trecut, la aceleasi greseli.

-Opreste masina, spuse ea. Sa mergem pe jos, sa trecem prin parc.

O luara asadar pe jos pe strazile goale, mergand incet incet in speranta ca seara va dura mai mult, ca vor dilata timpul, ca nimic nu se va schimba, acum, cand erau din nou atat de aproape.

S-au asezat pe o banca, conform unui consens tacut.

-Ti-e frig?

-Putin…

-Aseaza-te pe geaca mea.

Se privira din nou. De unde sa inceapa? Cu ce sa inceapa? De ce sa inceapa?

O cuprinse pe dupa talie, iar ea isi aseza capul cuminte pe umarul lui, uitandu-se la varful pantofului. Il simti jucandu-se cu parul ei, invartind o suvita rebela pe dupa deget.

Parca nu se schimbase nimic. Parca inca stiau totul unul despre viata celuilalt. Era ca si cum timpul se intorsese cu doi ani inapoi.

Era o liniste calda si placuta. Un singur om mai era in tot parcul, cu catelul la plimbare, dar cine avea ochi sa il vada?!

Nimic nu mai conta. Nimic Decat acea senzatie de fericire brusc regasita.

-Spune-mi..

-Spun..

-Ai fi crezut vreodata?

-Ca ne vom reintalni?

-La inceput, imi doream. Apoi, ma gandeam uneori ca e posibil, nu aveam cum sa nu ne mai vedem niciodata. Pana la urma, am incetat sa imi aduc aminte…

-Ai sa razi daca iti spun ceva.

-Fa-ma sa rad atunci.

-Ieri m-am gandit la tine. Am auzit din intamplare melodia noastra.

-Nu te cred, si nu-mi vine sa rad. Credeam ca barbatii nu tin minte astfel de detalii.

-“Zece intamplari ciudate, si-o minune… te-au adus in casa…”

-Da, vad ca iti aduci aminte..

-..zece pictori se tot mira..

-… cat sunt de frumoasa…

Au ras. Apoi au zambit. Apoi si-au zambit.

Traiau ceva ce nu credeau ca vor mai trai impreuna.

Un moment au crezut ca asa ceva este posibil. Dar doar un moment, atat.

Un telefon incepu sa sune, si totul se spulbera. El isi scoase mobilul din buzunar, iar pe ecran aparea afisat cu litere mari “Adela”.

Totul se spulberase. Amandoi priveau acum la telefon, nestiind ce sa faca, iar ea simti ca ii vajaie capul.

-Raspunde.

-Nu acum.

-E prietena ta?

-Da, o iubesc.

-Aha.

-Pe tine nu te asteapta nimeni?

-Nu, sunt singura.

-Cum asa?

-Asa. Plecam, te rog?

-Vrei tu?

-Si tu vrei.

-Da.

Au facut cativa pasi impreuna, nu se mai tineau de brat. Tacerea era acum apasatoare si stridenta.

-Iarta-ma, incepu el.

-Nu am de ce. Nu stiu ce a fost in capul nostru. Au trecut totusi doi ani.

-Da. Nu stiu nici eu ce am crezut.

Liniste.

-Te conduc acasa?

-Nu multumesc. O sa iau un taxi.

-Am gresit.

-Da, amandoi. Ce a murit, nu mai invie.

-A fost totusi asa de frumos sa te pot vedea.

-Da.

Zambira amadoi, cum isi zambesc doi amici de o viata.

-Sa ai grija de tine! Crede-ma, chiar mi-a fost dor sa te pot vedea. Esti o fata foarte ok.

-Stiu, raspunse ea razand. Si tu sa ai grija, am plecat.

“La naiba, am intarziat, se gandi el. Am inebunit. Ce o sa spun acum? Ciudata situatie. Ciudata seara”

“Cum am putut sa fiu atat de slaba sa cred ca timpul se intoarce? Cum am putut, chiar pentru o secunda, sa cred ca ce simt este adevarat. Acum 15 minute am crezut ca inca a mai ramas ceva. Dar nu, acum nu mai simt nimic. Ciudata situatie. Ciudata seara”.

Iubirile mor. Si ce a murit nu se mai intoarce. Timpul schimba oamenii, ii face incompatibili si pune bariere de netrecut. Nu regreta ca s-a sters totul, nu regreta nimic. Nimic din ce ai facut, nimic din ce nu ai facut si ai fi putut face. La momentul respectiv, totul a fost cum a trebuit sa fie.

Si daca iti mai permiti din cand sa visezi sau sa aluneci inapoi, aminteste-ti ca trebuie sa te intorci oricum la realitate, la prezentul tau palpabil.

Iar ziua de maine iti va aduce poate cadouri de la viata. Intinde mana si ia-le, acestea sunt ale tale acum. Esti intotdeauna la locul potrivit.

Fericirea nu se vede uitandu-te inapoi. Fericirea e sub nasul tau, e in prezentul tau.

“Cat de bine miroase primavara” gandi ea brusc reinvigorata.

Si pentru a doua oara in acea seara, telefonul suna. De data aceasta, al ei. Era un mesaj.

Incepu sa rada vesela. “Da, daaaa…. viitorul ma asteapta!”

Sosesc!

Educa-te, femeie!

Probabil mi se va spune ca sunt doar rautacioasa. Probabil ca mi se va spune ca sunt prea ironica sau incisiva. Cel mai probabil voi fi acuzata ca ma alatur taberei celor mai mari dusmani – porcii de barbati.

Totusi, articolul acesta e scris in urma unei intamplari nefericite la care am avut deosebita placere – sau nu – sa particip astazi. Stateam linistita in oras la un suc, aveam o conversatie placuta si ma bucuram de viata. La un moment dat, mi-am dat seama ca nu ma mai pot concentra pe convorbirea in care eram implicata, si cautand in jurul meu elementul perturbator mi-am dat seama ca eram deranjata de doua voci pitigaiate de la masa din spatele meu. Doua (pupeze) fete discutau intens despre cat de nenorociti pot fi absolut toti barbatii din univers, si cum una dintre ele, biata de ea, a fost parasita pe nedrept, evident, de un individ care “a urmarit un singur lucru, si dupa ce a obtinut ce si-a dorit, m-a parasit fataaaaa”. Mi-ar fi parut poate rau de ea daca nu ar fi vorbit in gura mare sa auda toata lumea din jur despre cat de ingrozitori pot fi exponentii speciei masculine, si daca as fi simtit macar putina tristete in vocea ei. Dar nu era suparata si nu suferea, era doar foarte enervata.

Dintr-un ghinion, s-a intamplat ca individul respectiv sa treaca prin fata barului. Oooo nuuu – nu va puteti imagina ce a urmat. In secunda doi, fata s-a ridicat ca o leoaica turbata si s-a napusit efectiv asupra lui, facand un scandal de toata frumusetea in mijloc de strada. Barbatul era rosu de jena pana in varful urechilor, probabil ca isi dorea sa fie inghitit de pamant, dar cum asa ceva practic nu se poate, a trebuit sa suporte o criza imensa de fata cu multa lume care se uita pe jumatate amuzata, pe jumatate scarbita la ei.

Acesta nu este un caz izolat, dar din pacate nici singular.

De unde placerea asta a unor femei de a se face de ras?

Probabil ca toate femeile din lume fac parada de viata lor sentimentala de fata cu prietenele. Nu exista nicio relatie, chiar extraordinar de secreta, pe care sa nu o impartaseasca macar celei mai bune prietene. Ce rost are sa fii cu Gigel pe ascuns, daca nu stie chiaaar nimeni?! Asta nu, niciodata! Nu exista inel de logodna care sa nu fii fost aratat unei ciurde de femele semi-lacrimande de emotii, cu toata istorisirea cererii povestita din fir in par. Nu, nici macar un flirt de care sa nu se fi povestit indelung la telefon si dezbatut cum se cuvine.

Asta e natura femeilor, si cele care pot sa fie absolut secretoase in legatura cu viata lor privata sunt in inferioritate numerica covarsitoare.


Una inseamna insa sa dezbati tot ce misca cu o prietena sau doua, alta e insa gustul pentru penibil a unor femei. Scandaluri in public, inscenari, urmariri si muuulta galagie – de unde toate astea? De ce toate astea?

Spunea o prietena ca poate aceste femei sunt pur si simplu proaste. Sa fie oare asa? Nu cred – am vazut si barbati prosti pe lume, si totusi ei nu se manifesta in acest mod.

O alta problema care pe mine ma irita este cea a femeilor care isi vand imaginea, dar cer inapoi substanta. Adica esti o tipa deosebit de frumoasa, dar nu ai citit o carte in viata ta, nu reusesti sa legi o fraza coerenta, nu ai despre ce sa vorbesti in afara de noile trenduri si despre moda, plictisesti prin mediocritatea ta – dar vrei sa fii apreciata si iubita de un barbat destept (pampalaii nu plac – yex).

Draga mea, te-ai axat pe infrumusetarea fizicului tau in toate felurile posibile, neglijand celelalte aspecte care tin de dezvoltare a unei personalitati frumoase, de cultivare a bunului simt si de ascutire a spiritului. Acum de ce te plangi ca toti barbatii sunt porci? Ei au luat de la tine exact ce aveai de oferit.

In general, femeilor le place sa creada despre ele ca sunt frumoase, angelice, pure, silfidice si pe undeva superioare barbatilor, niste gorile proaste ghidate dupa instinct si atat.

Serios? Nu cumva esti la fel de umana ca si ei? Nu cumva esti egoista in egala masura? Nu cumva cauti si tu intr-o persoana de sex opus cerinte construite exact dupa criteriile tale? Esti mai buna decat un barbat? Nu. Poate ca esti intr-adevar putin mai sensibila si mai dragastoasa, dar au si ei atuu-rile lor. Ma scoate din sarite feminismul care promoveaza superioritatea femeii fata de barbat. De ce sa iti scoti in evidenta calitatile tale comparandu-le cu punctele slabe ale celuilalt?

De ce trebuie sa fim mai bune? Nu am putea sa fim cumva egale in drepturi, dar complementare barbatilor? Pentru ca desgiur ca in altceva decat in drepturi nu putem fii egale. O femeie poate avea aceleasi drepturi, repet, pentru ca asta e normal si nu se discuta. Dar nu poate sa fie exact ca un barbat. La fel de idiot ar fi sa ne inchipuim ca un barbat ar putea fi exact ca o femeie. O femeie si un barbat formeaza impreuna un pahar de Cola. Femeia este lichidul, iar barbatul acidul. Ce ar fi o Cola fara acid? Ar mai exista Cola fara lichid? Aaaa… nu. Lichidul cu acidul nu sunt acelasi lucru, evident. Dar se completeaza si formeaza impreuna o chestie a naibii de buna.

Aruncam cu pietre in partenerii nostri, acuzandu-i de insensibilitate si de superficialitate, fara sa ne uitam inainte putin la noi insine. Se poate, normal, ca un barbat sa fie pur si simplu un nenorocit, nu se exclude, dar se poate ca si noi sa ii speriem de multe ori, avand tendinta clara de a sufoca, de a dresa, de a POSEDA.

E usor sa dai vina pe altii si sa spui ca pur si simplu toti barbatii sunt porci ordinari, si ca tu, nevinovata si neprihanita, ai facut tot ce ai putut pentru el. Pai poate ca ai cam exagerat. Nu esti maica-sa! Nu trebuie sa uiti sa te ingrijesti pe tine in nestavilita ta dorinta de a-l servi, calcandu-i sosetele la dunga. Nu trebuie sa fii un robot casnic care aduna mereu camasile pe care le arunca cu neglijenta prin casa. De ce ai face asta, ai inebunit? Te sacrifici ca o proasta, el pana la urma oricum se va uita si oricum ii vor fugi ochii dupa o femeie independenta si puternica, si posibil te va tine pe tine ca sclava. Tu singura ti-ai ales rolul.

La vremuri noi, se cer atitudini noi. Se cer revizuiri ale comportamentelor si obisnuintelor. Nu esti o gospodina, daca e destept va intelege ca si tu lucrezi cot la cot cu el, si ca ingrijirea casei si, mai mult, a relatiei voastre este de datoria amandurora.

Nu te lasa subjugata, dar nici nu subjuga! Alege-l pe barbatul care crezi ca este compatibil cu tine, si joaca-ti rolul de femeie cu demnitate. Fii sotia,ajutorul, prietena, amanta, confidenta lui, nu servitoarea lui, nu mama lui (mai are una in caz ca ai uitat). Pe urma degeaba te vei plange ca tu ai dat totul si nu ai primit nimic. El se va alege cu jignirile si va pleca urgent, iar tu vei ramane cu frustraile si cu impresia ca toti sunt niste animale fara suflet.

Nu ai simtul penibilului? Nu vezi ca ipostazele proaste in care au femeile tendinta sa se puna (cotofene care fac scandal in public, amazoane wannabe care declara ca femeia e totul, iar barbatul doar un instrument, servitoare si sclave care se plang ca sunt inselate de barbati si asa mai departe) sunt absolut jalnice?

Nu ma intelegeti gresitl, nu spun ca noi suntem defecte si ei sunt magici. Doamne fereste. Fiecare padure are uscaciunile ei. Nu fac elogiu barbatului si nu cred ca ne este superior.

Doar ca mi-as dori foarte mult ca femeile sa inteleaga in sfarsit ce sunt ele, in comparatie cu ele insasi, nu cu sexul opus. As vrea tare mult sa vad mai multe femei echilibrate si mai putine mahalagioaice. Mai multe femei stapane pe ele si pe feminitatea lor, si mai putine frustrate care se ascund si se fac mici de tot cand merg pe strada cu capul in pamant. Mai multe femei sensibile si senzuale, dar de loc dependente, si mai putine nikite care se comporta ca niste oi behaitoare.

Am scris acest articol chiar putin inainte de Ziua Femeii, lucru care ar putea fi interpretat ca o ironie in plus. Dar nu este. Chiar cred in puterea adevarata a femeilor, in capacitatile lor si in atuu-rile lor. Nici daca ar mai fi sa ma nasc inca de 10 ori nu as alege sa fiu barbat. Si tocmai pentru ca am avut bucuria de a intalni in viata mea femei adevarate, frumoase, inteligente, stapane pe ele si fantastice ma doare sa vad ca sunt atatea altele care isi bat joc de feminitatea lor.

Cultiva-te, femeie! Dezvolta-te si fii verticala! Fii sotia sotului tau, mama copilului tau, prietena amicelor tale, joaca-te cu puterea ta! Nu iti incurca rolurile, nu iti vinde pielea si gaseste-ti echilibrul!


Fii Om si iesi din penibil! Prima ta responsabilitate este fata de tine. Apoi nu uita ca ai primit poate cel mai mare dintre daruri, maternitatea.


De ce te complaci? De ce nu te cizelezi? De ce iti faci toate astea?

Educa-te, ca mai apoi sa iti poti educa copii!

Educa-te, ca mai apoi sa fii mandra de tine!

Educa-te, fii stalp in viata ta!

Educa-te, ofera si primeste fericire.

Educa-te si ingrijeste-te!


Deschide-ti ochii, mintea, inima, spiritul, urechile - tot: te-am certat pentru ca poti mult mai mult, m-ai inteles?

Nu te teme de un sfarsit!

Ana si Veronica au amandoua 24 de ani.

Intamplarea stupida face ca amandoua sa se afle in aceeasi situatie: ambele au iesit de curand din cate o relatie. Locuind singure, fiecare in apartamentul ei, golul resimtit in urma despartirii se resimte foarte acut. Ana este frumoasa si inteligenta, iar Veronica nu e nici ea mai prejos.

Pana aici, s-ar putea spune ca au destine foarte asemanatoare.

Corect? Gresit!

Caci am uitat sa mentionez un lucru: Ana e impacata cu ea, Veronica inca nu a ajuns sa se accepte in totalitate, iar de aici incolo vietile lor sunt cum nu se poate mai diferite. Ana a inteles ca singuratatea ei nu reprezinta dovada prostiei sau urateniei ei, si ca despartirea nu a facut-o mai putin valoroasa ca persoana sau ca femeie. Veronica, pe de alta parte se simte neatragatoare si neinteresanta.

Amintirile.

Ana a ales sa arunce toate lucrurile care ii aminteau de fosta relatie: felicitari, cadouri, urme ale existentei masculine lasate prin apartament (cate un gel de dus sau o pereche de slapi de casa nr 43).

Veronica inca mai pastreaza poza fostului ei partener pe noptiera. Doarme cu bluza pe care el a lasa-o din neglijenta in apartament si petrece ore in sir citind arhiva de pe messenger sau mesajele din telefon. “Te iubesc, ne vedem la 6” - e doar un exemplu de mesaj pe care ea il reciteste insetata, sperand ca, printr-un miracol, parcurgandu-l de sute de ori El se va intoarce ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Viata sociala.

Ana are multi prieteni. Iese frecvent in oras si se simte bine dansand sau facand mereu cunostiinta cu persoane noi, din care unele chiar i-au starnit interesul. Se poate concentra la munca ei, are randament si atrage ca un magnet priviri.

Veronica se simte singura, si evident ca, traind cu aceasta convingere, este intr-adevar singura pentru ca nu face nimic pentru a depasi impasul. Respinge involuntar toate personajele de sex masculin care se intersecteaza cu viata ei. Adevarul e ca nici ei nu se simt foarte atrasi de ea: cui ii place o femeie cu ochii in permanenta inrositi de plans, sau care emana disperare sau tristete?!

As putea continua la nesfarsit enumerand diferentele intre cele doua femei. Nu o voi face insa, pentru ca e clar viata careia este mai buna, cine va gasi mai repede o relatie.. dar stoop! Cine spune ca “o noua relatie” este calea cea mai buna pentru o viata satisfacatoare?

Chiar e nevoie de altcineva pentru a fi fericit? E oare bine sa te arunci cu capul inainte cand tu inca mai ai rani neinchise dupa ultima despartire? Crezi ca o noua poveste de iubire formata in perioada in care tu inca te gandesti la fostul, sau inca il visezi noaptea va da roade?

Am ascultat toata seara melodia lui Nek – Laura non c’e. Pentru cine nu o stie, o voi rezuma pe scurt: individul din melodie sufera ca un tampit dupa “o Laura”. Ea este cu altcineva, iar el, desi se afla fata in fata cu alta femeie, se gandeste inca la trecut. Iata si doua versuri care mi-au ridicat parul in cap: “Da solo non mi basto stai con me/
Solo e' strano che al suo posto ci sei te, ci sei te..”, cu alte cuvinte “Singur nu sunt nimic, stai cu mine/ Doar ca e ciudat ca in locul ei esti tu, esti tu”.

Cu alte cuvinte… exista oameni care se complac intr-o asa-zisa relatie doar din pura teama. Teama de amintiri, teama de singuratate, teama de ei insisi.

Cat de masochist poate fi un om? Uite, atat de masochist!!! Sa stai langa cineva doar pentru a nu fi singur, gandindu-te inca la fantomele trecute e o nebunie in stare pura. Sa stai alaturi de cineva care nu iti place, dar care te accepta asa cum esti, e o lipsa de scrupule la adresa ta, si la adresa persoanei pe care o chinui oferindu-i picaturi din tine, cand ea poate te vrea intreg/intreaga.

Despartirile sunt triste atunci cand nu ti le doresti, dar probabil ca sunt cea mai buna solutie atunci cand o relatie scartaie..

Viata unui om nu se termina dupa o despartire. Nu pot spune nici ca incepe dupa o despartire. Dar se continua!!! Se continua cu un mare plus de invataturi, cu un mare plus de experiente! E o continuare dificila in prima parte, dar maturizatoare si necesara evolutiei.

Daca inca stai sa scormonesti printre amintiri, gandeste-te daca merita sa plangi pe morminte goale!

Si acum gandeste-te cine preferi sa fii: Ana sau Veronica? Eu as paria oricand, cu ochii inchisi pe Ana. :)

"Eu insa-n fata normei nu ma-nchin"

-Ai sa pierzi un om caruia chiar ii pasa de tine!
-...
-Ai sa ramai singura! Singura de tot!
-...
-Nu esti dispusa sa faci atata lucru pentru mine???
-...
-De ce naiba taci? Nu-ti pasa de loc ca plec?
-...
-Habar nu ai ce vei pierde daca te comporti ca un copil de 2 ani!
-...
-Crezi in niste prostii! Lucrurile pe care tu le consideri reale si la care visezi, nu exista! Crezi in niste prostii, ti-am zis! Asculta-ma bine, nu o sa ti se intample nimic din ceea ce iti doresti!
-...

O privi o clipa. In privire ii scaparau fulgere.

Pleca, trantind usa in urma lui.

Ana ramase singura in sufragerie. Soarele abia rasarea si zgomotele orasului incepeau sa fie tot mai clare.
Isi desfacu parul lung, uitandu-se in oglinda.
“Sa stii ca eu cred. Eu cred in ceea ce simt. Sa te ia naiba!” murmura incet, si doua lacrimi mici i se prelinsera pe nesimtite pana in coltul gurii.


Cine sunt oamenii care apar peste noapte in viata noastra, spunandu-ne ca lucrurile in care credem sunt niste tampenii? Cu ce drept ne dau lumea peste cap, cu ce drept incearca sa ne impuna valorile si credintele lor? Au ei dreptul de a ne dirija viata, de a ne spune ca ceea ce noi consideram ca fiind real si valoros este doar o himera?
Ei bine… NU!

Tu ai invatat sa simti viata cu inima ta. Tu ai invatat ce iti face bine, tu ti-ai dat seama ce iti doresti. Ti-ai stabilit obiectivele si necesitatile si iti aranjezi viata in functie de ele. Doar pentru ca ele nu coincid cu obiectivele altora, nu renunta la visele tale!

Doar pentru ca cineva, sub pretextul unei false dorinte de a-ti face bine, te manipuleaza si te santajeaza emotional, nu trebuie sa te dai batut.

Doar pentru ca altii au alte dorinte, alte credinte, si incearca sa iti explice “cum se face”, nu pune armele jos!

Doar pentru ca o frustrata a zis odata ca “toti barbatii sunt niste porci”, nu inseamna ca acest lucru este si adevarat.

Doar pentru ca cineva a zis demult, ca Pamantul este plat, asta nu a fost neaparat si bine.

Doar pentru ca a existat o persoana care a declarat sus si tare ca toate femeile inebunesc cand vad capacul de la toaleta ridicat, nu inseamna ca toate sotiile din lume isi bat sotii cu mopul cand ei uita nenorocitul de colac sus.

Doar pentru ca o persoana ti-a zis candva ca procedezi gresit, nu inseamna ca a avut dreptate.

Cine e in masura sa iti explice “cum se face?” Tu ai modalitatea ta proprie de a te exprima. Tu ai stilul tau unic si irepetabil de a gasi solutii noi la probleme vechi.

Te vei ascunde pentru ca ti se spune ca esti incapabil? Sau vei demonstra de ce esti in stare?

Vei ramane si in sambata aceasta in casa, pentru ca nu ai destui bani ca sa te poti distra? Sau iti vei aminti de prietenii tai si te vei duce sa te simti bine langa ei, chiar fara sa cheltuiesti milioane intr-o noapte?

Vei sta in casa pentru ca un tampit ti-a spus ca esti grasa, si acum te vezi urata? Sau te vei ingriji de corpul tau, perfectionand si indulcindu-ti fizicul cu un interior luminos si cald?


Astea sunt deciziile tale. In viata nu vei intalni doar oameni binevoitori. Nu vei fi primit cu bratele deschise, cu flori si cu bomboane peste tot.
Dar indiferent de fus orar, anotimp sau loc, te ai pe tine. Fa pace cu tine, ca sa poti gasi pacea in ceilalti. Te-ai dezechilibrat cumva? Nu-i nimic, nu-i nimic.
Linsiteste-te, inspira adanc si da-ti voie sa te opresti cand simti ca nu mai faci fata. Adu-ti aminte cine ai fost, ce ai vazut si ce ai invatat, uita-te unde esti acum si priveste apoi inainte.
Care e destinatia ta? A, da. Uite, cand te-ai potolit putin, ceata s-a destramat. Ai vazut din nou pe harta ta destinatia. Poate vei incurca ruta, poate te vei invarti in cerc intr-un oras prea mare, poate uneori vei intarzia pe drum. Se intampla. Oricum, daca vei vrea si cand vei vrea, te vei sui din nou la volan, muncind zi si noapte pentru destinatia ta: cariera ta, casnicia ta fericita, familia pe care o vei intemeia, prietenii tai.

Sa ai un drum bun spre tine insuti! Sa ai un drum bun spre ceea ce iti doresti! Ne vedem... poate vom calatori impreuna :)


P.S. Aaaa… si referitor la individul din povestea de mai sus. El apartine de categoria “te voi lovi unde te doare, te voi atinge unde stiu ca pot, te voi imblanzi eu pe tine ca sa faci exact ce vreau eu”.
Ha, ha. Pariu ca nu?

Unde esti?

Ora era tarzie, si fumul atat de des incat ma usturau ochii. Tineam in mana o ciocolata calda si invarteam meticulos in ea. Muzica era potrivita atmosferei: se auzea o voce de femeie care canta foarte dulce, rotunjind vocalele.

El statea in fata mea, si invartea in mana o pereche de chei, cred. Era in mod vizibil putin agitat. Cu toatea astea, ii auzeam undeva in fundal vocea vesela si optimista, povestind ceva al carui sens nu ma puteam concentra sa il inteleg.

Zambea. I-am zambit inapoi, iar zambetul lui s-a intins pe toata fata, dezvelind dintii frumosi, cu canini ascutiti, care ma duceau cumva cu gandul la o felina. A continuat sa povesteasca, incercand sa ma implice in discutie. Totusi, nu reuseam pur si simplu sa ma adun indeajuns.

Ii cercetam cicatricea mica de langa buze, cumva amuzata de dragalasenia ei. La un moment dat, a tacut.

Mi-am ridicat privirea si m-am uitat in ochii lui. Erau seriosi. A urmat Intrebarea, evident.

-Andreea, unde esti?

Si… m-am trezit!!! Da, Andreea, unde naiba esti?

Pai… sa vezi… Nu, Andreea, m-am certat, de ce eziti? ! Unde dracu esti, unde dracu esti?

Si, apoi, cutremurata de intrebarea lui si de intrebarile pe care mi le-am ridicat eu insami, mi-am amintit: sunt unde trebuie sa fiu.

Sunt pe drumul meu. Am zile in urma, am zile in fata. In fiecare zi traiesc, in fiecare zi invat, in fiecare zi mai urc cate o treapta. Nu ma mai dor eforturile, am incetat sa astept sa urce cineva alaturi de mine. Pot sa o fac atat de bine si singura! Cineva oricum intr-o zi imi va prinde ritmul.

Am ceva de zis, am multe lucruri de oferit celor de langa mine, si primesc cu usurinta darurile pe care au decis sa mi le ofere: prietenii, sentimente, melodii care ne apartin, cuvinte care ne fac sa radem, tristeti impartasite si castiguri nesfarsite.

M-am uitat repede printre zilele si lunile care au trecut, ca si cum as fi rasfoit grabita un album de poze, si mi-a venit sa chiui: am castigat!

M-am linistit asadar, dandu-mi seama ca sunt pe drumul cat se poate de bun: imi urmaresc visele, le vanez, le vreau ale mele! Vreau sa le pot pipai, si o voi face. Cu fiecare zi, ma apropi de ele, ma apropi de omul care vreau sa fiu.

-Sunt aici, i-am spus, intinzand mana ca sa i-o pot ajunge pe a lui. Sunt aici, departe.

S-a uitat nedumerit la mine o clipa. Ochii i s-au adancit si s-au tuburat ca o mare. Mi-a parut rau… iar el a inteles.

M-a condus acasa, dar conversatia a fost seaca si fortata.
L-am luat in brate: “Multumesc ca ai inteles!” .

-Da, a raspuns.

Si pentru a intrerupe tacerea jenanta, am spus razand: “oricum, sa stii ca nu ai pierdut nimic”.

Si intr-adevar, nu pierduse nimic. Pentru ca eu m-am castigat prea mult pe mine insami.

Da-mi, Doamne, timp sa le fac pe toate! Sa gasesc intelepciunea de a implini lucurile la timpul lor. Sa gasesc intelegerea si rabdarea pentru cei de langa mine. Sa gasesc puterea de a-i ridica pe cei care au nevoie, fara a ma dezechilibra eu insami. De a iubi drept fara sa astept nimic inapoi. De a-mi bifa toate visurile, si de a avea ambitie sa nascocesc mereu altele noi.

Eu sunt pe linia dreapta. Nu ii vad capatul, dar vad fiecare metru ce urmeaza in fata mea. Si metru cu metru simt viata mai mult.

Tu? Unde esti? Ti-ai gasit drumul? Trezeste-te la viata!Nu adormi! Nu adormi! Nu adormi, altfel te vei pierde! Nu e drept fata de tine!

Cele mai frumoase vise oricum se intampla in realitate!