De primavara ...

In dimineata aceea plouase. Norii nu se risipisera de tot, baltile nu se uscasera, dar totul indica inseninarea apropiata a vremii. Aerul era rece si miroasea a pamant umed amestecat cu o nuanta subtila de flori si verdeata. Era prea devreme sa fie multa lume pe afara, era prea tarziu pentru traficul de dimineata. Cum – necum, ma intersectasem cu ora perfecta. Ma nimerisem afara exact in cel mai frumos moment al zilei.

Desi mainile mele erau reci, imi venea sa imi suflec mansetele sacoului, ca sa simt racoarea ca de menta si la incheieturi.

Nimic nu putea sa-mi dea mai multa energie, nimic nu ma putea lasa mai toropita. Din cand in cand, o raza de soare imi nimerea printre gene, si imi incalzea pistruii. De pe fiecare planta in parte picurau stropi de ploaie amestecati cu stropi de roua. Daca ascultai atent, puteai sa auzi cum totul se face din verde – si mai verde.

Exact acel verde inconfundabil pe care nici o mana omeneasca nu il poate reproduce, pe care numai unii ochi il pot vedea si intelege in deplinatatea lui. E atat de verde anotimpul acesta al meu, exact ca o bucata colturoasa de jad lustruita de lumina….

Sa fii atent in fiecare dimineata cand iesi din scara blocului la bucuria sub forma de plante din jurul tau. E o fata a fericirii, profita de ea, zambeste-i, creeaza o relatie, fa un pact cu universul asta, nu vezi cat de mult te cuprinde, si cat de mult il cuprinzi si tu la randul tau? Si cat de individual va creati si va vedeti unul pe celalalt?

Pentru ca desi traim aceleasi anotimpuri, fiecare si le simte, pe de o parte, si le inventeaza pe ale lui, pe de alta parte asa cum isi doreste, asa cum poate, asa cum vrea, asa cum stie…

Sa va povestesc despre primavara mea?

Primavara mea e atat de cruda, ca mi-e frica sa o strig pe nume.. nu vreau sa se sperie si sa fuga, sau sa se transforme mult prea repede intr-o vara toropitoare si plicticoasa.

Ramai, te rog, ramai mult pe aici, nu pleca cu mugurii de tei, cu florile de mar ce acum plesnesc de frumusete si sanatate, nu pleca cu papadiile tale, cu diminetile tale superbe, cu randunelele ciripitoare, cu bucuria ta!

Ramai, sa fim amandoua verzi asa cum numai noi stim!

Si cand va fi totusi vremea sa ne amani povestea noastra de dragoste cu inca un an, fa cumva sa cuibaresti, asa cum faci in fiecare an, o bucata din prospetimea ta si in sufletul meu. O bucata destul de mica sa incapa, si destul de mare sa imi ajunga pana anul viitor, cand primele tale frezii si branduse imi vor vesti din nou vizita ta!

Despre inceput, despre sfarsit. Despre bucuria dintre cele doua.

Inceputul…

Radeau cu atata placere, incat tot universul din jurul lor parea transformat in clabuci colorati de sapun. Sufletele le erau incinse, si vapaile sufletelor sclipind ca un suvoi de aur topit se reflectau prin fiecare centimetru de piele.

Orele treceau, soarele isi continua drumul spre celalta emisfera, iar rasetele vesele se transformasera incet incet in zambete complice.

-Cea mai stupida fraza pe care ai spus-o vreodata?

-Lamaia mea e prea acra.

-Gustul care iti aminteste de ceva care te emotioneaza?

-Gustul de zahar ars.

-Un paradox de care te miri?

-Substantivul meu favorit este “sampanie”. Dar nu ii pot suporta gustul.

-Ce ti-a placut cel mai mult la ziua de azi?

-Momentul care urmeaza.

Si, in secunda urmatoare, isi lipi buzele de ale lui, fara sa inchida ochii, ca sa ii poata privi pe ai lui. Sclipirea acestora, tulburarea si nesfarsitul lor ii facura sufletul sa palpite ca inaintea unui spatiu infinit de muzica si particule de lumina.

-Te simt asa… calda si aproape. Esti frumoasa. Te vreau pentru mine.

*

Sfarsitul…

Isi rezemase fruntea de pieptul lui, inchizand strans ochii, asa cum stia ca o ajuta sa faca atunci cand o doare ceva. Peronul era gol, cu exceptia catorva pasageri care isi urcau grabiti bagajele in tren. Inca nu se luminase de zi, iar intunericul reusea , fara prea mare success totusi, sa le ascunda ochii tristi.

-Am sa te sun. In fiecare zi, in fiecare zi.

-Iar eu am sa te visez. In fiecare noapte, in fiecare noapte.

O luase de mana mica si ii mangaia dosul palmei incet si apasat cu degetul mare. Cu mana libera ii atingea ca intr-o joaca parul moale, alintandu-si obrazul de suvitele neastamparate care ii incadrau fata si care ii aruncau umbre jucause pe obraji si pe buze.

Trenul isi fluiera plecarea. Se stransera pentru ultima oara in brate, fara sa stie ca acela era sfarsitul. Imbratisarea fusese atat de invrajbita incat le taiase respiratia cateva secunde. O saruta sub ureche, soptindu-i tremurat o promisiune de iubire.

-Sa nu ma uiti!

Undeva la orizont, pe cerul care prevestea o noua zi, un fulger despica eternul in doua.

*

Cu ce cuvinte incepe o poveste de dragoste?

In ce vorbe isi anunta plecarea, trantind in plan real efemerul si trecatorul tuturor vietilor si experientelor acestei lumi muritoare?

Unde se duc toate promisiunile, toate trairile noastre cele mai ametitoare? Pana in ce loc din univers se propaga vibratiile iubirilor de care ne lovim?

Asa cum spunea cineva, doar pentru ca viata se sfarseste cu moarte, acest lucru nu demonstreaza ca scopul vietii este moartea. In mod similar, doar pentru ca sentimentele se sting, treptat sau nu, nu inseamna ca dragostea noastra este lipsita de sens.

Traim ani intregi din viata si ii pierdem fara rost, in nestire, temandu-ne de sfarsit. Uitam sa ne bucuram de ceea ce ni s-a dat, de ceea ce avem ocazia sa traim, refugiandu-ne in spatele unor temeri stupide. Nu spunem “te iubesc” atunci cand simtim, limitandu-ne de frica. Nu savuram clipele repezi ce ni s-au oferit, le taiem aripile si le ascundem intre filele vietii noastre, imbracandu-le in mediocritate.

Nu radem, nu ne bucuram, nu profitam de “a fi” atat de des pe cat ar trebui. Ne lasam sugrumati de rutina, uitand spectacolul existentei de langa noi. Ne trezim morocanosi, ne culcam ingrijorati. Nu iubim, de teama de a nu suferi. Nu ne aruncam cu capul inainte in dragoste, de frica de a fi ciobiti de parasire. Ne centram pe obiecte fara rost, uitand de suflete, de aventura, de visele de a cuceri imposibilul, de curajul de a ne modela viata asa cum ne dorim.

Si toate astea pentru ce? Pentru cine?

Inceputurile au obligatoriu cate un sfarsit. Nu stim ce urmeaza dupa ce murim. Dar stim ce se intampla pana atunci: traim!!! Mai mult nu avem nevoie sa cunoastem. Atat ne este suficient incat sa ne dorim sa profitam din plin de ocazie.

Eu vreau sa rad mai des!

Eu vreau sa iubesc, din nou si din nou, de cate ori este nevoie pentru a nu-mi pierde viata cu sufletul amortit!

Eu vreau sa cunosc oamenii cu care ma intersectez in aceasta dimensiune a existentei. Multi, cat mai multi, cu care sa rezonez puternic!

Eu vreau sa dau tot ceea ce sunt, sa ma intorc pe dos, sa fiu implicata in viata mea ca protagonista, pentru ca asta sunt, nu doar un actor ce sta pe banca de rezerva!

Surprinde-ma, Viata! Iti voi intoarce moneda! Iubeste-ma, asa cum te iubesc si eu! Gadila-ma, aprinde-ma, construieste-ma, fa ce vrei, eu ma voi bucura de ce mi-ai dat fara sa plang dupa ce nu am, fara sa disper stiind ca intr-o zi nu vei mai fi!

Si asa cum imi doresc sa traiesc o viata vesela, imi doresc sa pot trece si de cealalta baricada a ei fara sa-mi para rau ca nu am facut mai mult. Iar epitaful tuturor momentelor din viata mea sa sune clar si raspicat “Ea a trait. Voi mergeti spre cine se naste”.

Azi, oameni au murit. Astazi, oameni s-au nascut. E un ciclu perpetuu si de necuprins cu mintea, doar cu sufletul. Fa din tine un vis pe care sa il sculptezi in realitate, ACUM, intre "voi fi" si "am fost"!

Gaseste bucuria ascunsa in fiecare fractiune de viata!

www.selfdiscovery.ro

Aprinde lumina din tine!

Avem impresia ca ni s-a dat o singura sansa la viata. Teoretic, asta asa e – te nasti, cresti si mori. Cat se poate de firesc.

Am ajuns la concluzia ca in acest ciclu de dezvoltare traiesti insa mai multe vieti. Faci ce faci, o iei pe un drum, si la un moment dat, din necesitate sau din dorinta, trebuie sa pui punct si sa o iei de la capat.

Daca incerci sa iti reconstruiesti viata din necesitate, probabil ca la inceput vei percepe situatia ca pe una stresanta si dureroasa. Iti vei da probabil seama pe parcurs ca lucrurile nu stau chiar asa, si ca zicala “orice sut in fund e un pas inainte” e adevarata. Si vei gasi in tine resurse de a caror existenta nu stiai, si vei dobandi lucruri mai bune, care inainte poate nu iti erau accesibile, limitat fiind, cel mai adesea de unele persoane carora le-ai permis sa iti incuie aripile in dulap.

Daca te reinventezi pentru ca simti pur si simplu nevoia de o schimbare si te loveste dintr-o data dorinta de a face ceva mai mult cu viata ta, iti vei pune toata pasiunea in slujba visului de a-ti modela viata asa cum ti-o imaginezi in momentele de reverie.

Daca ai destula forta sa nu te asezi in fund si sa plangi sau sa te dai batut atunci cand toate in jurul tau par sa se destrame si sa se prabuseasca peste tine, vei intelege si conceptul de a trai mai multe vieti in una singura.

Lasa-ti universul sa se darame din temelii daca se clatina! E mult mai bine sa dispara tot ce e ruina in viata ta, ca sa poti construi totul de la inceput, pe o fundatie mai solida.

“Lumea a inceput cand m-am nascut eu si trebuie sa o cuceresc” (Badger Clark)

Pe pamantul acesta poate ti se pare ca sunt atat de multi oameni incat faptul ca tu traiesti nu este un mare noroc sau o mare fericire.

Viata este insa ca un billet la loterie. Sansa de a te naste este muuult mai mica decat sansa de a castiga la 6 din 49 sau la orice alt joc de noroc.

Si uite asa, din miliarde de ovule si spermatozoizi pe care il are fiecare om, dintre miliardele de oameni care puteau face un copil impreuna, s-au nimerit exact aceia doi care te-au format pe tine. Ai primit asadar un invelis pentru sufletul tau, un corp care iti gazduieste samanta de fiinta vie.

Un corp irepetabil, un destin ca nici unul altul.

De aceea ai ceea ce se cheama aproape datorie de a face ceva cu acest cadou pe care hazardul ti l-a trantit in brate.

Tu esti pentru tine inceputul si sfarsitul. Si nu, asta nu e egoism.

Pentru ca pentru a oferi fericire celor din jur, trebuie in primul rand sa te dezvolti tu suficient de mult, altfel vei crea legaturi si relatii nesanatoase.

Cerintele pe care le are viata de la tine sunt multe, si trebuie sa le indeplinesti, sau sa te scalzi in tristeste, frustrare si deceptie. Ai nevoie uneori sa mori ca sa incepi sa traiesti din nou. Sa pleci pentru a te intoarce la tine. Sa te arunci de la inaltime ca sa inveti sa zbori.

Nu te teme sa fii mai mult. Nu te teme sa sacrifici superficialul pentru profund. Infrunta-te acum!

Da-ti drumul la vise! Alatura-te noua in lupta contra ignorantei si a delasarii! Aprinde lumina din tine: www.selfdiscovery.ro

La multi ani, Mama!

E 8 Martie.

Nu mai pot tine pasul cu atatea asa-zise sarbatori, si nici nu ma incanta in mod deosebit sarbatorirea zilei de 14 Februarie, sau celei de 1 Martie (care ma bucura doar pentru ca e inceputul primei luni de primavara) .

Ziua de 8 Martie insa ma emotioneaza prin faptul ca ma duce cu gandul la mama.

Da, acest post va fi personal. Extrem de personal. Si de aceasta data cu siguranta nu voi putea zugravi in vorbe tot ceea ce simt.

Pentru ca relatia mea cu mama este mai presus de orice cuvinte, e o legatura de dragoste imensa care a inceput candva in urma cu 23 de ani, intr-una din clipele acelea mici si insesizabile de care nimeni nu isi va mai aduce vreodata aminte. O legatura vie, fara limite in spatiu, timp, viata sau moarte.

Pentru ca daca pamantul acesta s-ar rasturna cu susul in jos, ea il va intoarce la loc pentru mine si pentru sora mea. Pentru ca daca lumina ar disparea, ea ar gasi o modalitate de a face si cea mai obscura stea sa lumineze pentru noi. Pentru ca ori de cate ori lumea imi pare lipsita de miracole, gandindu-ma la inima ei, imi dau seama ca minunile exista printre noi.

Pentru ca iubirea ei, venita dintr-un suflet omenesc chinuit de grijile zilnice este parca neomeneasca prin imensitatea ei.

N-am cuvinte, mama draga.

Iti multumesc pentru ca m-ai crescut, si pentru ca m-ai lasat apoi sa plec, chiar daca a durut. Iti multumesc pentru ca din mama mea ai invatat sa devii prietena mea, pe masura ce timpul m-a ridicat.

N-am cuvinte, mama draga.

Pentru noptile in care nu ai pus capul pe perina de grija noastra. Pentru zilele care incepeau si se sfaseau pentru noi. Pentru ca stiu ca primele si ultimele tale ganduri ne apartin noua.

N-am cuvinte, mama draga.

Iarta-ma ca nu pot fii mai mult. Iarta-ma daca te-am dezamagit uneori, poate o voi mai face si alta data, fiindca asta sunt eu: fac ce simt, si tu ma cunosti. Si totusi, ce divinitate isi varsa puterea intreaga in sufletul tau, de ma iubesti si ma sprijini in tot ce fac, bun sau nu?

N-am cuvinte, mama draga.

N-am cuvinte pentru mainile tale muncite, pentru ridurile din jurul ochilor ce au imbatranit urmarindu-ma cum cresc, pentru picioarele care au facut mii de kilometri in cautarea unei zile mai bune pentru noi.

N-am cuvinte, mama draga.

Pentru familia noastra, pentru tata, pentru noi.

Si nu, n-am cuvinte.. pentru ca..

….pentru ca ma iubesti cu perfectiune in ciuda imperfectiunilor mele.

Cu drag, pentru femeile care au inteles...

O vezi miscandu-se prin casa, serioasa in micile ei lupte casnice cu praful sau cu petele de pe aragaz, serioasa in aranjarea pantofilor, serioasa iubindu-te, vesela aratandu-ti dragostea, agresiva si feminina deopotriva.

Nu e o femeie “mai altfel” decat celelalte, dar de ce nu o poti vedea cu aceeasi ochi nepasatori cu care le privesti pe altele, chiar si atunci cand le admiri frumusetea?

Pentru ca stii ca aceasta femeie ti-a dat vibratiile ei, pentru ca stii ca nici o alta nu iti poate intelege atat de bine mediocritatile, nu iti savureaza atat de mult invingerile, nu iti mangaie atat de bine caderile, fara urma de compasiune, ci plina de rabdare si tact.

Iti umple zilele, iti submineaza masculinitatea lasand parfumul ei inconfundabil in parul tau, in masina ta, iti gateste oua ochi in forma de inimioare si te priveste aspra ca un adevarat fuhrer cand ii incalci micile intimitati de femeie.

E fragila, dar nu stii de unde isi trage puterea si rezistenta necesara pentru a face fata incercarilor zilnice, umblatului pe tocuri chinuitoare sau negocierilor de la piata.

Ai suparat-o, v-ati certat, ai lasat-o singura. A doua zi o suni.. iti raspunde indiferenta spunand ca e ocupata, dar tu stii bine cat de mult a asteptat telefonul tau. Cand o vei vedea, vei observa si cearcanele din jurul ochilor. O imbatranesc, o uratesc, dar au aparut din grija ei pentru cearta peste care tu ai trecut usor, la care nu te-ai mai gandit de loc dupa ce ai adormit. Ea s-a gandit mereu, in somn sau in nesomn…

S-a consolat cu o cafea intre prietene, s-a consolat cumparandu-si o bluza de culoarea piersicii pe care acum o poarta. Urasti culoarea bluzei ei noi, te face sa te gandesti la sirop prea dulce si iti intoarce stomacul pe dos. Dar cat de bine ii vine, si cat de bine stie ca o placi si ca o vrei!

Te fixeaza cu privirea ei vulgar de franca si curajoasa. Te-ar citi, daca ar putea. Ar vrea sa stie tot despre tine, pana si cel mai mic amanunt. Te-ar aduna din bucati, te-ar construi si te-ar reconstrui in jurnalul ei pe care, crede-ma, nu ai vrea sa-l citesti. Ai vedea cat de mult te iubeste, te-ai speria de tumultul trailor ei. Ea stie sa planga de prea multa dragoste, pentru ea plansul de fericire nu se intampla numai in filme, ea are lacrimi in colturile ochilor cand isi inghesuie capul in umarul tau, in bratele tale, incercand sa te respire cu totul.

Iar ceea ce simte, nu o sperie. Ai aflat deja cat de mult te poate iubi? Nu, si poate ca nici nu ai putea intelege vreodata ce simte o femeie cand este indragostita. Chiar daca rade de strungareata ta dintre dinti, sa stii ca in sufletul ei o adora pentru ca este a ta. Chiar daca detesta convorbirile despre fotbal, cand discuta cu tine despre asta, e altceva, pentru ca e “fotbalul tau”, pentru ca e ceva din tine, pentru ca desi habar nu avea la inceput ce inseamna “opsait”, acum a invatat cautand pe google, si a aflat care e problema cu offside-ul.

Ti-a dat si iti va da caldura si profunzime cu bucuria cu care copii ofera jumatate de portocala celui mai bun prieten.

Daca ai gasit o femeie adevarata vei stii despre ce vorbesc. E a ta, 99%.

Pentru ca in momentul in care iti vei dori libertate, ti-o va da fara sa te faca sa simti cat de mult o doare. A pastrat pentru ea 1%. Atat ii este suficient ca sa se reconstruiasca. Nu vei pleca niciodata din viata ei cu totul, te va metamorfoza, te va transforma dupa cum noul curs al vietii i-o cere. Va duce amintirile voastre in continuare, dar asta nu o va impiedica sa mai poata iubi din nou.

Va iubi asadar din nou. Asta nu inseamna ca se va indragosti de primul venit. O nu! Pe cat de buna si iertatoare a fost cu tine, pe atat de nemiloasa poate fi cu alti barbati. Cel mai probabil va stoarce lacrimi si rugaminti pe unde va trece dupa plecarea de la tine. Si nu va avea remuscari. Asta pana cand va intalni un altul, cu nimic mai bun poate, dar caruia ea ii va acorda credit si in iubirea caruia se va arunca inchizand ochii strans, deschizand inima larg.

Iar din acel 1% pe care si l-a pus deoparte va dezvolta ceva mai maret, ceva mai bun. Pentru ca din infrangeri invata, din durere devinde mai puternica, din dragoste pierduta devine dragoste regasita.

Ai crezut ca ii ceri imposibilul? Mai gandeste-te putin. Ea este capabila sa ti-l dea.

Elibereaza-te de trecut, ca sa poti cuceri viitorul!

Venea vesela de la plimbare. Era seara si mirosea a primavara. O emotie pe care nu si-o putea explica o bucura si o speria totodata… paradoxurile vietii. Nu mai era nimeni pe strada, doar in fata se vedea silueta unui barbat care se indrepta spre o masina.

Cu cat se apropia mai mult, cu atat isi simtea inima batand mai puternic: “Doamne, cunosc mersul ala! Seamana atat de mult cu…”

Se opri brusc. Barbatul din fata ei, de care ajunsese acum aproape nu semana cu nimeni. Era el!

Sangele ii navali in obraji si sufletul i se urcase in ochi, in buze, in cap, ametind-o.

Se uitau acum unul la altul ca prostiti, fara sa rosteasca nimic. Dialogul tacut al ochilor lor dura cateva clipe, si totusi, cate nu si-au spus privindu-se!

El deschise portiera masinii, si tranti o geaca pe scaunul din fata.

Ea nu se clinti. Stia ca nici el nu va pleca niciunde si astepta cu respiratia intretaiata.

Cand se intoarse cu fata spre ea, colturile gurii i se ridicasera spre urechi.

-Nu te-am vazut de mult timp! (E rosie! Si ea nu se inroseste!)

-Da, de doi ani! (Sunt ragusita, ce naiba, vorbesc ca din fundul curtii!)

-De prea mult timp.. ( E ragusita???)

-Mda, a trecut ceva vreme. Nu te-ai schimbat prea mult. (Nu zambesc! De ce nu zambesc, o sa creada ca-s dementa?!)

-Acum ca te vad, imi dau seama ca mi-a fost dor.. (Ce bou sunt, ce naiba spun!!!)

-Ce geaca frumoasa ai. (Ce a zissss? A zis ca i-a fost dor?? Si ce naiba am raspuns, ca are o geaca frumoasaaa???)

-O am de mult. Unde te duci? (Boule, i-ai zis ca ti-a fost dor de ea dupa doua minute!)

-Acasa. Locuiesc aproape. (Ooo nu, o sa creada ca il chem la mine!)

-Te-ai mutat? (Ma invita la ea?)

-De cateva ori, zisea ea razand. (Am ras, am zambit – n-o sa mai creada ca-s nebuna.)

-Te grabesti? (Daca mai spune odata ca sta aproape, clar ma invita la ea.)

-Nu. Mergem sa bem ceva cald? (E cald afara, de ce l-am chemat la ceva cald?)

-Haide, suie-te in masina. Unde vrei sa mergem? (Mai bine asa…)

Au tacut tot drumul. Probabil ca fiecare se gandea la aceleasi lucuri, la aceleasi amintiri, la aceleasi clipe din trecut, la aceleasi greseli.

-Opreste masina, spuse ea. Sa mergem pe jos, sa trecem prin parc.

O luara asadar pe jos pe strazile goale, mergand incet incet in speranta ca seara va dura mai mult, ca vor dilata timpul, ca nimic nu se va schimba, acum, cand erau din nou atat de aproape.

S-au asezat pe o banca, conform unui consens tacut.

-Ti-e frig?

-Putin…

-Aseaza-te pe geaca mea.

Se privira din nou. De unde sa inceapa? Cu ce sa inceapa? De ce sa inceapa?

O cuprinse pe dupa talie, iar ea isi aseza capul cuminte pe umarul lui, uitandu-se la varful pantofului. Il simti jucandu-se cu parul ei, invartind o suvita rebela pe dupa deget.

Parca nu se schimbase nimic. Parca inca stiau totul unul despre viata celuilalt. Era ca si cum timpul se intorsese cu doi ani inapoi.

Era o liniste calda si placuta. Un singur om mai era in tot parcul, cu catelul la plimbare, dar cine avea ochi sa il vada?!

Nimic nu mai conta. Nimic Decat acea senzatie de fericire brusc regasita.

-Spune-mi..

-Spun..

-Ai fi crezut vreodata?

-Ca ne vom reintalni?

-La inceput, imi doream. Apoi, ma gandeam uneori ca e posibil, nu aveam cum sa nu ne mai vedem niciodata. Pana la urma, am incetat sa imi aduc aminte…

-Ai sa razi daca iti spun ceva.

-Fa-ma sa rad atunci.

-Ieri m-am gandit la tine. Am auzit din intamplare melodia noastra.

-Nu te cred, si nu-mi vine sa rad. Credeam ca barbatii nu tin minte astfel de detalii.

-“Zece intamplari ciudate, si-o minune… te-au adus in casa…”

-Da, vad ca iti aduci aminte..

-..zece pictori se tot mira..

-… cat sunt de frumoasa…

Au ras. Apoi au zambit. Apoi si-au zambit.

Traiau ceva ce nu credeau ca vor mai trai impreuna.

Un moment au crezut ca asa ceva este posibil. Dar doar un moment, atat.

Un telefon incepu sa sune, si totul se spulbera. El isi scoase mobilul din buzunar, iar pe ecran aparea afisat cu litere mari “Adela”.

Totul se spulberase. Amandoi priveau acum la telefon, nestiind ce sa faca, iar ea simti ca ii vajaie capul.

-Raspunde.

-Nu acum.

-E prietena ta?

-Da, o iubesc.

-Aha.

-Pe tine nu te asteapta nimeni?

-Nu, sunt singura.

-Cum asa?

-Asa. Plecam, te rog?

-Vrei tu?

-Si tu vrei.

-Da.

Au facut cativa pasi impreuna, nu se mai tineau de brat. Tacerea era acum apasatoare si stridenta.

-Iarta-ma, incepu el.

-Nu am de ce. Nu stiu ce a fost in capul nostru. Au trecut totusi doi ani.

-Da. Nu stiu nici eu ce am crezut.

Liniste.

-Te conduc acasa?

-Nu multumesc. O sa iau un taxi.

-Am gresit.

-Da, amandoi. Ce a murit, nu mai invie.

-A fost totusi asa de frumos sa te pot vedea.

-Da.

Zambira amadoi, cum isi zambesc doi amici de o viata.

-Sa ai grija de tine! Crede-ma, chiar mi-a fost dor sa te pot vedea. Esti o fata foarte ok.

-Stiu, raspunse ea razand. Si tu sa ai grija, am plecat.

“La naiba, am intarziat, se gandi el. Am inebunit. Ce o sa spun acum? Ciudata situatie. Ciudata seara”

“Cum am putut sa fiu atat de slaba sa cred ca timpul se intoarce? Cum am putut, chiar pentru o secunda, sa cred ca ce simt este adevarat. Acum 15 minute am crezut ca inca a mai ramas ceva. Dar nu, acum nu mai simt nimic. Ciudata situatie. Ciudata seara”.

Iubirile mor. Si ce a murit nu se mai intoarce. Timpul schimba oamenii, ii face incompatibili si pune bariere de netrecut. Nu regreta ca s-a sters totul, nu regreta nimic. Nimic din ce ai facut, nimic din ce nu ai facut si ai fi putut face. La momentul respectiv, totul a fost cum a trebuit sa fie.

Si daca iti mai permiti din cand sa visezi sau sa aluneci inapoi, aminteste-ti ca trebuie sa te intorci oricum la realitate, la prezentul tau palpabil.

Iar ziua de maine iti va aduce poate cadouri de la viata. Intinde mana si ia-le, acestea sunt ale tale acum. Esti intotdeauna la locul potrivit.

Fericirea nu se vede uitandu-te inapoi. Fericirea e sub nasul tau, e in prezentul tau.

“Cat de bine miroase primavara” gandi ea brusc reinvigorata.

Si pentru a doua oara in acea seara, telefonul suna. De data aceasta, al ei. Era un mesaj.

Incepu sa rada vesela. “Da, daaaa…. viitorul ma asteapta!”

Sosesc!

Educa-te, femeie!

Probabil mi se va spune ca sunt doar rautacioasa. Probabil ca mi se va spune ca sunt prea ironica sau incisiva. Cel mai probabil voi fi acuzata ca ma alatur taberei celor mai mari dusmani – porcii de barbati.

Totusi, articolul acesta e scris in urma unei intamplari nefericite la care am avut deosebita placere – sau nu – sa particip astazi. Stateam linistita in oras la un suc, aveam o conversatie placuta si ma bucuram de viata. La un moment dat, mi-am dat seama ca nu ma mai pot concentra pe convorbirea in care eram implicata, si cautand in jurul meu elementul perturbator mi-am dat seama ca eram deranjata de doua voci pitigaiate de la masa din spatele meu. Doua (pupeze) fete discutau intens despre cat de nenorociti pot fi absolut toti barbatii din univers, si cum una dintre ele, biata de ea, a fost parasita pe nedrept, evident, de un individ care “a urmarit un singur lucru, si dupa ce a obtinut ce si-a dorit, m-a parasit fataaaaa”. Mi-ar fi parut poate rau de ea daca nu ar fi vorbit in gura mare sa auda toata lumea din jur despre cat de ingrozitori pot fi exponentii speciei masculine, si daca as fi simtit macar putina tristete in vocea ei. Dar nu era suparata si nu suferea, era doar foarte enervata.

Dintr-un ghinion, s-a intamplat ca individul respectiv sa treaca prin fata barului. Oooo nuuu – nu va puteti imagina ce a urmat. In secunda doi, fata s-a ridicat ca o leoaica turbata si s-a napusit efectiv asupra lui, facand un scandal de toata frumusetea in mijloc de strada. Barbatul era rosu de jena pana in varful urechilor, probabil ca isi dorea sa fie inghitit de pamant, dar cum asa ceva practic nu se poate, a trebuit sa suporte o criza imensa de fata cu multa lume care se uita pe jumatate amuzata, pe jumatate scarbita la ei.

Acesta nu este un caz izolat, dar din pacate nici singular.

De unde placerea asta a unor femei de a se face de ras?

Probabil ca toate femeile din lume fac parada de viata lor sentimentala de fata cu prietenele. Nu exista nicio relatie, chiar extraordinar de secreta, pe care sa nu o impartaseasca macar celei mai bune prietene. Ce rost are sa fii cu Gigel pe ascuns, daca nu stie chiaaar nimeni?! Asta nu, niciodata! Nu exista inel de logodna care sa nu fii fost aratat unei ciurde de femele semi-lacrimande de emotii, cu toata istorisirea cererii povestita din fir in par. Nu, nici macar un flirt de care sa nu se fi povestit indelung la telefon si dezbatut cum se cuvine.

Asta e natura femeilor, si cele care pot sa fie absolut secretoase in legatura cu viata lor privata sunt in inferioritate numerica covarsitoare.


Una inseamna insa sa dezbati tot ce misca cu o prietena sau doua, alta e insa gustul pentru penibil a unor femei. Scandaluri in public, inscenari, urmariri si muuulta galagie – de unde toate astea? De ce toate astea?

Spunea o prietena ca poate aceste femei sunt pur si simplu proaste. Sa fie oare asa? Nu cred – am vazut si barbati prosti pe lume, si totusi ei nu se manifesta in acest mod.

O alta problema care pe mine ma irita este cea a femeilor care isi vand imaginea, dar cer inapoi substanta. Adica esti o tipa deosebit de frumoasa, dar nu ai citit o carte in viata ta, nu reusesti sa legi o fraza coerenta, nu ai despre ce sa vorbesti in afara de noile trenduri si despre moda, plictisesti prin mediocritatea ta – dar vrei sa fii apreciata si iubita de un barbat destept (pampalaii nu plac – yex).

Draga mea, te-ai axat pe infrumusetarea fizicului tau in toate felurile posibile, neglijand celelalte aspecte care tin de dezvoltare a unei personalitati frumoase, de cultivare a bunului simt si de ascutire a spiritului. Acum de ce te plangi ca toti barbatii sunt porci? Ei au luat de la tine exact ce aveai de oferit.

In general, femeilor le place sa creada despre ele ca sunt frumoase, angelice, pure, silfidice si pe undeva superioare barbatilor, niste gorile proaste ghidate dupa instinct si atat.

Serios? Nu cumva esti la fel de umana ca si ei? Nu cumva esti egoista in egala masura? Nu cumva cauti si tu intr-o persoana de sex opus cerinte construite exact dupa criteriile tale? Esti mai buna decat un barbat? Nu. Poate ca esti intr-adevar putin mai sensibila si mai dragastoasa, dar au si ei atuu-rile lor. Ma scoate din sarite feminismul care promoveaza superioritatea femeii fata de barbat. De ce sa iti scoti in evidenta calitatile tale comparandu-le cu punctele slabe ale celuilalt?

De ce trebuie sa fim mai bune? Nu am putea sa fim cumva egale in drepturi, dar complementare barbatilor? Pentru ca desgiur ca in altceva decat in drepturi nu putem fii egale. O femeie poate avea aceleasi drepturi, repet, pentru ca asta e normal si nu se discuta. Dar nu poate sa fie exact ca un barbat. La fel de idiot ar fi sa ne inchipuim ca un barbat ar putea fi exact ca o femeie. O femeie si un barbat formeaza impreuna un pahar de Cola. Femeia este lichidul, iar barbatul acidul. Ce ar fi o Cola fara acid? Ar mai exista Cola fara lichid? Aaaa… nu. Lichidul cu acidul nu sunt acelasi lucru, evident. Dar se completeaza si formeaza impreuna o chestie a naibii de buna.

Aruncam cu pietre in partenerii nostri, acuzandu-i de insensibilitate si de superficialitate, fara sa ne uitam inainte putin la noi insine. Se poate, normal, ca un barbat sa fie pur si simplu un nenorocit, nu se exclude, dar se poate ca si noi sa ii speriem de multe ori, avand tendinta clara de a sufoca, de a dresa, de a POSEDA.

E usor sa dai vina pe altii si sa spui ca pur si simplu toti barbatii sunt porci ordinari, si ca tu, nevinovata si neprihanita, ai facut tot ce ai putut pentru el. Pai poate ca ai cam exagerat. Nu esti maica-sa! Nu trebuie sa uiti sa te ingrijesti pe tine in nestavilita ta dorinta de a-l servi, calcandu-i sosetele la dunga. Nu trebuie sa fii un robot casnic care aduna mereu camasile pe care le arunca cu neglijenta prin casa. De ce ai face asta, ai inebunit? Te sacrifici ca o proasta, el pana la urma oricum se va uita si oricum ii vor fugi ochii dupa o femeie independenta si puternica, si posibil te va tine pe tine ca sclava. Tu singura ti-ai ales rolul.

La vremuri noi, se cer atitudini noi. Se cer revizuiri ale comportamentelor si obisnuintelor. Nu esti o gospodina, daca e destept va intelege ca si tu lucrezi cot la cot cu el, si ca ingrijirea casei si, mai mult, a relatiei voastre este de datoria amandurora.

Nu te lasa subjugata, dar nici nu subjuga! Alege-l pe barbatul care crezi ca este compatibil cu tine, si joaca-ti rolul de femeie cu demnitate. Fii sotia,ajutorul, prietena, amanta, confidenta lui, nu servitoarea lui, nu mama lui (mai are una in caz ca ai uitat). Pe urma degeaba te vei plange ca tu ai dat totul si nu ai primit nimic. El se va alege cu jignirile si va pleca urgent, iar tu vei ramane cu frustraile si cu impresia ca toti sunt niste animale fara suflet.

Nu ai simtul penibilului? Nu vezi ca ipostazele proaste in care au femeile tendinta sa se puna (cotofene care fac scandal in public, amazoane wannabe care declara ca femeia e totul, iar barbatul doar un instrument, servitoare si sclave care se plang ca sunt inselate de barbati si asa mai departe) sunt absolut jalnice?

Nu ma intelegeti gresitl, nu spun ca noi suntem defecte si ei sunt magici. Doamne fereste. Fiecare padure are uscaciunile ei. Nu fac elogiu barbatului si nu cred ca ne este superior.

Doar ca mi-as dori foarte mult ca femeile sa inteleaga in sfarsit ce sunt ele, in comparatie cu ele insasi, nu cu sexul opus. As vrea tare mult sa vad mai multe femei echilibrate si mai putine mahalagioaice. Mai multe femei stapane pe ele si pe feminitatea lor, si mai putine frustrate care se ascund si se fac mici de tot cand merg pe strada cu capul in pamant. Mai multe femei sensibile si senzuale, dar de loc dependente, si mai putine nikite care se comporta ca niste oi behaitoare.

Am scris acest articol chiar putin inainte de Ziua Femeii, lucru care ar putea fi interpretat ca o ironie in plus. Dar nu este. Chiar cred in puterea adevarata a femeilor, in capacitatile lor si in atuu-rile lor. Nici daca ar mai fi sa ma nasc inca de 10 ori nu as alege sa fiu barbat. Si tocmai pentru ca am avut bucuria de a intalni in viata mea femei adevarate, frumoase, inteligente, stapane pe ele si fantastice ma doare sa vad ca sunt atatea altele care isi bat joc de feminitatea lor.

Cultiva-te, femeie! Dezvolta-te si fii verticala! Fii sotia sotului tau, mama copilului tau, prietena amicelor tale, joaca-te cu puterea ta! Nu iti incurca rolurile, nu iti vinde pielea si gaseste-ti echilibrul!


Fii Om si iesi din penibil! Prima ta responsabilitate este fata de tine. Apoi nu uita ca ai primit poate cel mai mare dintre daruri, maternitatea.


De ce te complaci? De ce nu te cizelezi? De ce iti faci toate astea?

Educa-te, ca mai apoi sa iti poti educa copii!

Educa-te, ca mai apoi sa fii mandra de tine!

Educa-te, fii stalp in viata ta!

Educa-te, ofera si primeste fericire.

Educa-te si ingrijeste-te!


Deschide-ti ochii, mintea, inima, spiritul, urechile - tot: te-am certat pentru ca poti mult mai mult, m-ai inteles?