Daţi cu pietre în mine dacă vreţi, e în regulă, dar eu nu mai am sentimente patriotice. De-a lungul timpului, conjuncturile mi le-au extirpat. Ţara în care trăiesc nu mi-a oferit mare lucru, ba dimpotrivă, mi-a pus piedici cu sutele şi nu vreau să intru în detalii. E deajuns să îmi amintesc cum în urma unei banale operaţii de apendicită m-am ales cu un virus din spital - (pentru că, surpriză, echipamentul medical cu care am fost operată nu era chiar steril) - cu care m-am luptat şi încă nu am terminat, după luni de zile de medicamente şi antibiotice care aproape m-au dărâmat din picioare, astfel că în primăvara anului trecut ajunsesem să cântăresc 38 de kilograme (virusul mi-a afectat grav rinichii).
Nu o să regret deloc România cu gropile ei, cu manelismul ei, cu mizeria şi sărăcia ei, în secunda în care voi păşi dincolo de graniţe, hotărâtă să încep o viaţă nouă în altă ţară, în care întâmplător nu m-am născut, dar care pare mai croită pentru mine.
Importante pentru mine vor rămâne aici doar petice de pământ, nu vreau să mă gândesc că ele ca fiind teritorii ale ţării (vreau să cred că nu au nume, sunt pur şi simplu locurile unde am crescut, locurile mele de suflet.)
Iar cu adevărat-adevărat am să regret doar oamenii pe care îi iubesc sau de care sunt ataşată simplu si firesc, cu prietenie.
Și limba. Ah Doamne, ştiu ca în nicio alta limbă de pe lumea asta, oricât de bine mă voi deprinde cu ea, nu voi mai putea simţi ca îl limba frumoasă a ţării ăsteia primitive şi necivilizate. Ȋn nicio altă limbă de pe lume nu voi putea spune aşa de limpede ce simt, în nicio altă limbă nu voi mai putea înota ca un peşte în apă, printre sensuri.
Nu mi-e dragă ţara asta. Dar limba mea, de care m-am folosit ca de o cârjă pentru a-mi croi un drum ca om, îmi este înrădăcinată atât de adânc, încât numai derulând timpul înapoi până la primul cântec de leagăn în care mama a pus toata iubirea când am apărut pe lume, şi ştergând tot, până acolo, aş mai putea-o uita.
Ȋn limba ta
Ţi-e dor de mama
Și vinul e mai vin
Și prânzul e mai prânz
Și doar în limba ta
Poţi râde singur
Și doar în limba ta
Te poţi opri din plâns
(Grigore Vieru)
2 comentarii:
Bobby, ai de gand sa pleci prea curand? Sa ma iei si pe mine intr-un colt de suflet, daca nu chiar fizic in bagaje!
Cata dreptate ai, Andreea!... Tu scrii ca Nichita Stanescu, te-ai fi inteles bine cu el: ''A vorbi despre limba în care gândeşti, este ca o sărbătoare. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte."
Trimiteți un comentariu