Stau cuminte pe un scaun in sala de asteptare, langa Raluca. In jur, numai gravide, cu burti rotunde si frumoase, in diferite stadii de marime. O femeie in pantaloni albastri si camasa alba mai are extrem de putine saptamani pana la nastere. Imi vine sa ii zambesc, fericita de ea.
Imi aduc aminte ca “a naste” se zice in italiana “dare la luce”. Tradus mot-a-mot asta inseamna a da lumina. Mi se pare cea mai frumoasa expresie din toate timpurile si din toate lumile. Mi se strange inima. Ok, semn rau, alarmele imi suna isterice in cap. Nu e momentul sa ma emotionez ca o gasca, sunt pe post de insotitor la ecografia care va dezvalui sexul celui de-al doilea meu nepot sau nepotica si trebuie sa ma comport in conformitate cu statutul. Eu nu-s aia care se inmoaie, eu sunt aia tare care sustine viitoarea si fericita mamica. Nu invers, nu invers!!!
Ma indrept spre masuta unde sunt aruncate o gramada de reviste glossy. Exact ce-mi trebuia, sincer. Niste poze cu haine trasnet, ultimul racnet in materie de make-up si o gramada de sfaturi, din care unele amuzant de idioate. Super! Am nevoie sa-mi ocup mintea cu chestii minore.
Pana sa-mi aleg revista, o aud pe femeia din fata, care-si mangaie burta ca un pepene, spunandu-i sotului (sau ma rog, tatalui copilului) pe o voce ragusita, inceata:
-Mi-e putin frica, stii?
Cu coltul ochilui vad cum barbatul o ia pe dupa umeri cu gingasie si ii aplica un pup incurajator pe tampla:
-O sa fie bine, iubita mea.
Locul asta musteste de dragoste si de fericire. Pot sa ma mut aici?
Ma intorc spre Raluca si ii admir inca odata (a miliarda oara pana acum) rotunjimea de sub tricou. Si ma bucur inca odata ca pe langa Emma, fetita surorii mele, va mai fi o mogaldeata fabuloasa in familie. Mor de curioasa sa aflu ce o sa fie. Daca as fi caine, as da din coada de bucurie si nerabdarde.
Intram in sfarsit la eco. Ma asez ca un insotior constiincios ce sunt langa capul Ralucai si fixez ecranul pe care in cateva moment va aparea taina dezlegata.
Tin in brate poseta al carei maner in mosmondesc in maini, agitata. Raluca sta pe masa de ecograf, putin rosie si ea de emotie, dar oricum ceva mai calma decat mine.
Apare si medicul. Imi iau fata serioasa. Nu stiu daca reusesc, imi ard obrajii. Tare.
Se incepe procedura propriu-zisa. Gel pe burta, tot tacamul. Pe ecran apare .. ceva. Eu, care ma mandream ca de fiecare data inteleg imaginile de la ecograf, sunt complet bulversata de data asta. NU INTELEG NIMIC!
Ma benoclez, ma benoclez, ochii imi ies din orbite.. Sunt singura persoana care nu a fost recent spanzurata cu ochii atat de bulbucati. Si tot nimic.
Frustrarea si nerabdarea cresc in valuri. Nu ma pot concentra la ce zice doctorul acolo… eu vreau sa-l vad pe bebe!!!!!
Aflu ca sta in cap. Cu picioarele adunate in fata gurii. Si cu cordonul omblical intre picioare.
Deci nu se vede pe moment daca e fata sau baiat.
Incep sa disting imaginile, sa pricep ceva ceva.
Ii intuiesc conturul de omulet mic, mic. E minunat!
Mosmondesc mai departe manerul posetei in mana. Palmele imi sunt ude si am un zambet imens pe toata fata. Am vazut bebeleee, am vazut bebeleeee!
Totul se opreste, agitatia mea ingheata, incetez sa respir ca sa nu pierd niciun sunet in momentul in care aud bataile inimii lui micute care se zbate in pieptul drag si fragil. Ma uit la vara-mea. Nu plange. Ma uit la doctor. Nici el nu plange. Deci imi infranez suvoiul de lacrimi de bucurie pe care il simt formandu-se in coltul ochiului.
Ma mai uit odata la doctor. Cu invidie. Omul asta vede zilnic zeci de copiluti care isi asteapta cuminti randul sa apara pe lume. Ce meserie mai faina sa poti avea? Imi aduc insa aminte ca meseria lui presupune totusi si alte lucruri, care nu sunt DELOC ca urmarirea de bebei cu ecograful, si-mi aduc aminte de ce nu m-am facut ginecolog.
Pana la urma, intr-un final apocaliptic, il aud spunand raspicat:
-Mda, am vazut! Stiu ce ce… Aveam eu o banuiala...
Imi vine sa sar de pe scaun si sa-i dau doua palme sa-mi zica mai repede. Sprancenele mele stau ridicate pana la cer, in expectanta.
-Numai putin, zice el mai departe. Sa il prind inca odata in pozitia buna, si sa-i fac o poza. Sa am si eu dovada cand va zic ce e.
Mi-e sufletul pe undeva in gat . Ma uit la fericita viitoare mamica. E si ea lesinata de curioasa si de bucurie.
-Uite, gata, zice doctorul, imortalizand totul intr-o poza de ecograf.
Mini-bebe are cuc! E baiat!
Mos Craciun va veni anul asta cu un cadou extrem de deosebit. La sfarsitul lunii decembrie, va veni pe lume al doilea meu nepotel.
Iar daca pana acum ma straduiam sa fiu cea mai buna si iubitoare matusa de fetita din univers, acum va trebui sa ma ridic la acelasi nivel si ca matusa de baietel. Va trebui sa aprofundez jocurile cu masini, pusti sau mingi si va trebui sa cunosc toata colectia de pokemoni, sau ce s-o mai inventa pana atunci. Va trebui sa ma joc de politistii, indienii sau de-a ninja ca la carte, in cel mai serios mod posibil. Nimic nu ma va impiedica sa fiu matusa "cool" :-).Si tot la modul cel mai serios, ma bucur sa descopar cata dragoste incape in mine. Cu cat oamenii dragi din viata mea se inmultesc, cu atat mai norocoasa si plina de iubire ma simt. Ii multumesc de pe acum greierasului nenascut si parintilor lui ca mi-au facut bucuria de a fi matusa din nou.
Si astept ziua in care o sa ne vedem cu cel mai mare dor posibil. 
