miercuri, 17 noiembrie 2010

Pisica. Ultima parte.


CONTINUARE


In prima seara petrecuta in camin, dupa ce a mancat, a baut, a facut pipi &co., a mancat, baut, a mancat, a baut, a mancat, a baut si a facut un ultim pipi mic, pisicii celei negre i-a fost frica sa adoarma. Culmea tupeului, zic. Statea ghemuita si incerca sa ramana treaza. Cand somnul o biruia, si capul ii cadea, boticul atingandu-i pardoseala, se trezea si incerca sa ramana “lucida”. Ii era de teama. Tupeu, mare tupeu sa nu aiba pic de incredere in mine, dupa cate patimisem in ultimele doua ore din cauza ei.


Pentru ca in afara de aventura coborarii ei din copac, povestita anterior, am mai suferit niste peripetii din cauza ei in acceasi seara.Mai exact, am introdus-o ilegal in camin, ca pe niste imigranti plini de droguri din Mexic. In intervalul de timp in care prietena si colega mea inapoia scara portarului, eu indesam pisica intr-o poseta. Apoi, in timp ce Dariana s-a dus sa deschida geamul pentru a prelua poseta cu incarcatura pretioasa ( ce noroc ca stateam la parter ) eu asteptam sub camera de filmat de la poarta, incercand sa par cat mai relaxata, fiind sigura ca portarul ma urmareste pe monitoarele lui blestemate. Mai ca nu fluieram (asa fac oamenii in filme cand se fac ca ploua – imi trecuse o secunda prin minte ideea cum ca poate ar fi bine sa fac si eu la fel, dar mi-a trecut repede, simtindu-ma usor retardata).


Cand fereastra (cunoscuta si sub numele de “El Passo”) s-a deschis in sfarsit, am inmanat poseta cu continut felin celeilalte mame surogat. Si apoi, am intrat degajata in camin, incercand sa fac sa para toate astea firesti, si sperand adanc in sinea mea ca portarul sa nu ma ia la intrebari. Din fericire, nu mi-a spus nimic. Cred ca banuia ca am introdus alcool in camin, si din spirit de solidaritate s-a facut si el ca ploua (puteam sa fluieram si sa ne uitam pe sus amandoi, deci).


Si daca cineva credea ca doza zilnica recomandata de ilegalitati s-a consumat in acel moment, se inseala.

Pentru ca, pentru binele pisicii, a trebuit sa fur.


Si am furat. Nisip de la vecini, in timp ce cainele lor urat, cu cap mega supra-dimensionat, se uita la mine mirat, de parca stia ca fac ceva rau si sunt la cheremul lui. Privirea lui ma ardea, si ma simteam ca ultima dobitoaca, in timp ce ajunsesem fur o tavita de nisip cu un caine holbandu-se parca a batjocura la mine.


In camera, a durat cateva ore bune pana i-a disparut si pisicii frica, hotarandu-se brusc ca ii place de noi. A inceput sa toarca si mai-mai ca si zambea.


Am decis ca pana dupa deparazitare sa ii amenajam un spatiu in baie. Am luat asadar o cutie de carton, un tricou de-al meu de casa, o soseta si un con de brad.... si ta-daaaa... i-am amenajat si o casuta primitoare langa chiuveta. Si chiar daca la inceput m-am indoit de logica mea de a pune un con de brad in patul unei pisici, mai tarziu s-a dovedit ca am avut inspiratie, conul de brad ramanand favoritul ei din tot trusoul adunat in timp.


Bineinteles ca nu voiam sa pastrez pisica. Cateva zile mai tarziu, am organizat un foto-shooting, cu pisica pe pat, langa pat, pe jucarii, intre jucarii, intinsa, facuta ghem, treaza, adormita etc etc si am pus anunt pe internet.


Intre timp, hoata se purta de parca ma iubea. Torcea, se impingea in mine, imi sarea sus in brate cat timp stateam la calculator, si nenorocita continua sa zambeasca!


“Pleaca mai pisica proasta, nu esti a mea si nu te iubesc, nu te uita asa la mine de parca ti-ar pasa, si mai ales nu fa fata asta zambitoare de alintatura multumita de viata."

Dar ea nu voia sa ma asculte. La cat de umana parea, nu m-ar fi mirat aproape de loc sa o aud intr-o zi ca incepe sa imi spuna “mama” “papa” “caca” “apa”.


Zilele treceau, si nimeni pe net nu parea sa para interesat de animal. Intre timp, ea primise o gramada de nume. Ii ziceam cand Blondy ( i se potrivea ca turnat numele la cat de neagra era), cand Durex (nu mai stiu cui si cum ii venise ideea geniala), cand Vizi si, in general, o strigam cum ne venea la gura.



De cand cu aparitia ei in camera noastra, imi luasem gandul de la suluri intregi de hartie igienica. Le gaseam mereu insirate pana la ultimul centimetru, facute ferfenita sau doar parasite asa dupa o mega tura de joaca. Nu a mai existat sul intreg si nevatamat din acea zi.


Si sa nu cumva sa credeti ca nu era smechera. Incet incet a reusit evident cu zambetul ei nefiresc sa mi se bage pe sub piele si sa cedez teren in fata ei. La propriu. Am inceput prin a o lasa sa doarma in patul liber din camera, pe urma o lasam si in bratele mele cat eu stateam la calulator, ca pana la urma sa ii cedez si un locusor in patul meu. Nu am putut sa o refuz pur si simplu. Plus ca in serile in care eram singura, ma bucuram tare de prezenta ei cand venea si se cuibarea la picioarele mele, torcand vesela cu ochii mijiti de bucurie.



Cand veneau persoane pe care nu le agream in vizita la mine, in special de sex barbatesc, eu fiind singura pe atunci, imi placea la nebunie sa ii supun unor suplicii. Mai exact, ii puneam sa imi scoata pisica pe afara si sa aiba grija de ea ca de ochii din cap. Iar eu stateam si ma prapadeam de ras de pe geam, urmarind pisica in fata caminului, cum se joaca fericita prin iarba in timp ce era pazita de diverse persoane morocanoase, pe a caror buze puteam citi o colectie intreaga de injuraturi colorate (ca in reluarile slow motion de fotbal).


Si Vizi/Durex/Blondy crestea ca o minunatie, si nu mai seamana de loc cu puiutul amarat pe care l-am gasit in copac. Mirosea frumos de la dormitul in asternuturile cu miros de Lenor si de la stersul pe labute cu servetele umede, avea o blana stralucitoare, si nu mai era de loc speriata, fiind uneori de-a dreptul impertinenta, de parca eu ii apartineam ei, si nu invers.


Iar eu cu Dariana ne prapadeam de dragul ei. Ne spuneam mereu ca suntem o familie cu adevarat fericita.


Cand facea magarii, eram foarte aspre cu ea: ii aruncam o privire groaznic de mustratoare, zicandu-i “foarte foarte urat ce ai facut, pisi rea”. Dar ne impacam rapid, era o manipulatoare de nota 10.


Din pacate, ca toate lucrurile frumoase, stabilitatea si fericirea noastra erau amenintate de terminarea facultatii. Avusesem cursul festiv, luasem licenta si urma sa ne expire contractul de cazare. Stiam ca ma voi muta in chirie, si nu pot tine pisica cu mine, pentru ca urma sa ma mut cu o persoana necunoscuta care nu voia animale in casa. Iar toate tacticile mele (din ce in ce mai pirpirii, recunosc, pentru ca mi-era tot mai greu sa renunt la ea) de a o plasa dadusera gres.


Si nu puteam sa mai dorm noaptea de grija ei. O simteam cuibarita la picioarele mele, avand atata incredere in mine, si eu stiam ca nu am ce sa fac, ca nu o pot tine cu mine iar sufletul nu ma lasa sa o abandonez.


Pana la urma, mi-am (re)gasit aliatii dintotdeauna. Cine sa te scoata din rahat daca nu parintii? Au fost ei deacord sa o ia (desi mai aveau 2 pisici si un caine si nu isi mai doreau, erau deja prea multe) cu conditia sa o sterilizez.


Dupa ce am carat-o intr-o cutie de banane, schimband 2 tramvaie, pe o cladura infernala ca sa ajung la clinica unui veterinar, am aflat ca era inca prea mica pentru a fi castrata. Asa ca, promitand solemn parintilor ca o voi aduce inapoi in Timisoara la sterilizat cand va fi destul de mare, i-am facut bagajele si am dus-o la parintii mei.



Cu trenul. Iar magarita aia de pisica desteapta si iubita parca a stiut sa nu fie speriata, sa fie cuminte in tren si sa stea chitita malc pe fundul cutiei ei ori de cate ori trecea nasul pe langa noi. Nu a trebuit sa o fugaresc pe sub banchete sau pe culoar, nu a trebuit sa ii lipesc gura cu scoci sa nu miorlaie si sa ma dea de gol, a fost ca de fiecare data, un model .


S-a adaptat rapid la parintii mei la curte. Ii placea nespus libertatea redobandita de a se fugari in voie cu celelalte pisici, de a se catara in pomi si pe garduri si de a explora toate cotloanele. Cand mergeam acasa la parinti, parca ma recunostea. Si nu mi se mai dadea jos din brate, si facea din nou mutra aia care parca zambea si torcea si dormea din nou, ca in vremurile in care eram o familie cu ea si cu Dariana, la picioarele mele.


Parintii mei au indragit-o mult si au avut mare grija de ea. Cand voia sa stea prin casa, avea voie, cand avea chef de curte sa alerge - dorinta ii era indeplinita. Iar cand vorbeam la telefon cu mama, de multe ori o auzeam torcand in bratele ei. Totul iesise nesperat de bine pentru toata lumea.



Dar intr-o seara de noiembrie, la telefon, tocmai cand ma pregateam sa o intreb ce face Vizi a mea draga, mama mi-a dat teribila veste. Pe pisica mea, cea mai draga si mai draga dintre toate pisicile lumii a calcat-o masina. “Blondina” mea murise.


Am suferit mult, si acum simt inca de fiecare data cu gandul la ea un ghimpe, la gandul ca nu mai e, si inca ma intristeaza lipsa ei cumplit. M-am consolat (mult spus ) doar cu gandul ca i-am facut scurta ei viata frumoasa, si ca nu am lasat-o sa moara in curtea in care am gasit-o in pom.


Am iubit-o atat de mult iar cine a pierdut vreodata un animal drag stie cum e sa fii lipsit brusc de o mogaldeata care iti insenina si cea mai proasta zi, chiar si atunci cand facea pipi in pamantul din ghiveciul cu flori.


Am ramas din toate astea cu experienta fericita de a avea o asa simpatica de pisica. Cea mai draga si cea mai zambitoare din cate au existat vreodata pe lume.



 
Din lumea celor care mai cuvanta... - Free Blogger Templates, Free Wordpress Themes - by Templates para novo blogger HD TV Watch Shows Online. Unblock through myspace proxy unblock, Songs by Christian Guitar Chords