sâmbătă, 30 iulie 2011

Dimineata de sambata.








Se trezise devreme, desi din cauza celor cateva pahare de vin in plus de aseara, ii bubuiau creierii. De ce n-a mai dormit? Pentru ca asa ceva e practic imposibil cand ai un sot, doi copii, un caine si o pisica.




Placerile ei vinovate erau escapadele de vineri seara, cand soacra venea sa stea cu copilasii. Celalalt mare noroc era ca Matilda, fetita ei de 9 luni nu mai sugea la san. Deci, dupa ce ca seara de vineri ii apartinea doar ei si lui Grig, mai putea sa condimenteze totul cu cateva pahare de vin alb, limpede, sec, a carui senzatie acrisoara o facea sa plescaie cu limba. Lui Grig acest gest ii era extrem de drag. Ii aducea mereu aminte de sentimentul pe care il avusese inainte sa o ceara de sotie: simtise ca pur si simplu va inebuni daca ea nu va deveni jumatatea lui mai buna. Cu “ne” intre paranteze inainte de “buna”.




El era introvertit si serios. Ea era exact scanteia de care avea nevoiei: copilaroasa, intempestiva, imprevizibila, intra ca o furtuna in vietile tuturor celor care o cunosteau. Nu existau oameni carora fiinta aceasta cu ochi scaparatori sa le fie indiferenta: ori o placeau, ori o detestau. Isi pastrase obiceiul de a iesi in oras chiar si dupa ce s-au casatorit si el ajunsese in stadiul in care tot ce isi dorea era sa-si petreaca serile relaxandu-se la un film in fata televizorului. Cu toate acestea, era o mama model si o sotie iubitoare si fidela. Dupa ce aparusera copii, numarul iesirilor se redusese drastic. Le ramasese pentru “dezmat” doar seara de vineri, cand mama lui venea sa aiba grija de Matei si de Matilda.




Pe vremuri, ar fi dormit a doua zi pana la pranz sau cel putin ar fi lenevit in pat ore in sir. Acum, indatoririle parintesti nu le permiteau asta. Incepand cu ora 8, cand, de obicei, Matei la cei 4 anisori ai sai dadea trezirea, totul se trasforma in abrambureala.




Iar sambata aceasta nu facea exceptie. In timp ce Grig se lupta cu morile de vant in incercarea de a-l convinge pe Matei sa inghita, a carui pasiune recent descoperita era sa stranga mancare in gura ca sa o poata scuipa apoi pe toata inapoi in farfurie, ea ii dadea lapticul din biberon Matildei, pe a carei obrajor se observa o zgarietura suspecta. Faptasul, era ferm convinsa, nu va fi prins niciodata. Putea sa fie Matei, care devenea uneori gelos pe sora lui mai mica, putea chiar Matilda sa se fi zgariat singura (daca ar sta vreodata sa i se taie unghiile!!!) sau putea sa fie Pita (P.I.T.A – Pain In The Ass), motanul cel morocanos. Beau, labradorul (a carui nume insemna initial “frumos” in franceza, dar caruia acum i se zicea uneori “bou”, pur romaneste, mai ales cand facea pipi prin casa la 5 minute dupa ce fusese adus de la plimbare) iesea din discutie. Era un caine extrem de bland, iar copiii familiei erau marea lui slabiciune si marea lui dragoste.
-Dragaaaa... ies cu Beau sa faca un pipi rapid afara!
-Nu l-ai mai scos odata la 5 azi-dimineata?
-Ba da, dar il stii pe Bout al nostru, de cand a imbatranit face pipi mai des.
-Ca si tine de altfel, ii zambi ea cu dragalasenie, luandu-si o clipa ochii de pe obrajorul grasun si zgariat al fetitei.
Grig rase. Isi puse geaca si incalta adidasii, trantind apoi usa in urma lui si a catelului.




Cat timp fu el plecat, iar ea ramasese singura cu copii si cu Pita, lucrurile o luasera razna. Matei rasturnase toata punga de cereale pe jos. Motanul darama ghiveciul cu busuioc, iar zgomotul facut de acesta cand se sparse o trezi pe Matilda, care tocmai adormise dupa ce isi bause laptele, facand-o acum sa urle din toti bojocii.
-Mateeeei, strange mizeria de pe jooooooossss, tipa femeia, incercand sa acopere urletele fetei.
-Ceeeeeee? N-aud, maaamiiii!
-Strangeeeeeeee ceeeeeee aiii daaaaaaaat pe jooooooooossss!!!!
-Ceeeeeeeeeeeeeeeeeeee??? Mai urla el inca odata, desi auzise foarte bine de prima data...




In loc sa asculte indemnele (racnite) ale mamei ei, baietelul balai, cu chip angelic, incepu sa toarne peste cerealele imprastiate pe gresia din bucatarie niste lapte, in speranta ca Pita motanul va veni sa le manance si el va profita de moment si-l va magaia fara sa se aleaga cu o zgarietura.
Intre timp, Grig se intoarse de la plimbarea de pisu a lui Beau.




-Gata, draga, suntem in siguranta acum. Beau a facut pipi de 2 ori in ultimele 3 ore, deci presimt ca de data asta ne va face mandri si se va abtine pana la urmatoarea iesire.
-N-auuuud ce spuiiiiii!. Matilda urla de un sfert de oraaaaaaaa! Veezi ce face in bucatarie Matei!
Barbatul intra in bucatarie, in a carei mijloc balteau cereale inmuiate in lapte. Matei plescaia cu palmele micute in baltoaca lipicioasa.
-Draguleeee, se auzi vocea sotiei din camera de dincolo, Beau zgarie la usa din nou!
-Verific imediat! Unde ai o penseta?
-Pe raft in baie. De ce?
-Matei si-a infipt o cereala in nas, si nu mai poate sa o scoata!
-Ceeeeeee?
-Nu te panica, se rezolva imediat.

Pana ce Grig reusi sa ii scoata cereala din nara inrosita a lui Matei, Matilda inceta sa planga in bratele mamei, lasand impresia de tiuit in urechi. Linistea dura aproximativ 20 de secunde, pentru ca Beau incepu sa latre, zevzec, semn ca il supara grozav motanul, din nou.

Femeia incerca sa se ridice si sa puna fetita in patulul ei. Dar aceasta vomita pe umarul mamei ei tot laptele. Iar cainele facuse din nou pipi pe presul de la usa. Matei se aleses cu o zgarietura la randul lui,iar motanul umbla infoiat pe hol, scuipand nervos tot la 2 secunde.. De ghiveciul spart de Pita cu o ora inainte, de cand se declansase nebunia, nu avusese timp sa se ocupe nimeni. Grig spalase podeaua bucatariei, unde baltisera cerealele cu lapte, iar acum incerca sa puna la spalat o tura de rufe, caci rochia, camasa si pantalonii de cu o seara inainte miroseau a fum. Si la drept vorbind, cosul de rufe devenise neincapator pentru o noua tura de haine. O gramajoara mare de pantalonasi, fustite, ciorapei, tricouase mici sau mari, bavetici, haine de adult pline de mancare scuipata de bebe sau de ulei de masaj pentru bebelusi il umpleau pana la refuz. Masina de spalat avea insa o problema, huruia ingrozitor, trebuia urgent cumparata alta. Iar Matei aruncase peste pipi-ul de catel de care nu se ocupase nimeni, avand in vedere ca acum Matilda plangea din nou, halatul sexy de satin al mamei lui.




Lucrurile au continuat in acest ritm, ca de fiecare data, inca aproximativ doua ore. La sfarsitul acestor doua ore insa, Matei se juca linistit cu cuburile, Matilda adormise spalata si satula, catelul fusese hranit, pipi-ul lui fusese curatat iar motanul se retrasese pasnic pe pervazul ferestrei. Hainele fusesera stranse si praful aspirat. Domnea acum in casa maximul de curatenie pe care il poate avea cineva care are doi copii, un catel si o pisica. Iar desenele tribale cu care fusese recent ornat unul dintre peretii sufrageriei, fusesera ascunse cu grija de ochiul mamei, cu ajutorul unui fotoliu, in timp ce pe lista de treburi urgente din capul lui Grig se adauga si varuitul.
Iesisera pe terasa, la soare.






Era ora 11, ora la care in tinerete abia se trezeau. Acum insa parea ca ziua incepuse de un veac.





Era o zi racoroasa de toamna timpurie. In timp ce Grig ii aseza cana de cafea fierbinte pe masa, ea se inveli cu o patura. Stateau acum unul langa celalalt, fara sa vorbeasca. El o tinea pe dupa talie, iar ea isi sprijinise capul de umerii lui lati, mijind ochii a fericire.
-Vezi, spuse incet, in momente ca astea imi aduc aminte de ce m-am maritat cu tine..
-De ce? Stiai ca o sa incaruntesc devreme si ca o sa avem un baiat care-si baga cereale pe nas, o fetita care vomita mereu numai pe tine, un motan semi-salbatic si un caine care sufera de incontinenta urinara?
Ea nu rase insa, se multumi sa zambeasca.
-Nu. Pentru ca stiu ca orice s-ar intampla pe lume, barbatul carunt, copiii mici care fac dezastre mari, motanul ce pare ca trebuie inapoiat junglei si catelul pisacios- sunt casa mea. Si pentru ca stiu ca alaturi de tine voi iesi mereu la liman si la linsite. Tu – voi toti- sunteti “acasa” al meu.



Din soarele galben cateva raze picurara parca in ochii lui. Plini de lumina, sclipeau calzi. Si viata curgea, fericita, mai departe.

miercuri, 20 iulie 2011

Ce pot face doua maini dibace :)

Dupa zile de migaleala, bibileala si alte actiuni terminate in “eala”, am terminat semnul de carte cu pisica mica.


Ma bucur de el, l-am cusut cu mare atentie si drag.


Am fost intrebata in cateva randuri daca e cusut pentru altcineva, avandin vedere mesajul de langa pisoi: “Thinking of you”. Raspunsul e nu. L-am facut pentru mine.


Am si botezat pisica. E fetita si o cheama Joy, ca sa-mi aduca bucurie.


Iata cum arata Joy inainte de a ma apuca sa o cos: era doar o bucata de panza, langa niste ate, ace si scheme.

Si iat-o acum, ce mandrete s-a facut:


"Unconditional love is our essence and joy is it's expression."(Author unknown)



luni, 18 iulie 2011

Bebe pe drum!

Stau cuminte pe un scaun in sala de asteptare, langa Raluca. In jur, numai gravide, cu burti rotunde si frumoase, in diferite stadii de marime. O femeie in pantaloni albastri si camasa alba mai are extrem de putine saptamani pana la nastere. Imi vine sa ii zambesc, fericita de ea.

Imi aduc aminte ca “a naste” se zice in italiana “dare la luce”. Tradus mot-a-mot asta inseamna a da lumina. Mi se pare cea mai frumoasa expresie din toate timpurile si din toate lumile.

Mi se strange inima. Ok, semn rau, alarmele imi suna isterice in cap. Nu e momentul sa ma emotionez ca o gasca, sunt pe post de insotitor la ecografia care va dezvalui sexul celui de-al doilea meu nepot sau nepotica si trebuie sa ma comport in conformitate cu statutul. Eu nu-s aia care se inmoaie, eu sunt aia tare care sustine viitoarea si fericita mamica. Nu invers, nu invers!!!

Ma indrept spre masuta unde sunt aruncate o gramada de reviste glossy. Exact ce-mi trebuia, sincer. Niste poze cu haine trasnet, ultimul racnet in materie de make-up si o gramada de sfaturi, din care unele amuzant de idioate. Super! Am nevoie sa-mi ocup mintea cu chestii minore.


Pana sa-mi aleg revista, o aud pe femeia din fata, care-si mangaie burta ca un pepene, spunandu-i sotului (sau ma rog, tatalui copilului) pe o voce ragusita, inceata:
-Mi-e putin frica, stii?
Cu coltul ochilui vad cum barbatul o ia pe dupa umeri cu gingasie si ii aplica un pup incurajator pe tampla:
-O sa fie bine, iubita mea.
Locul asta musteste de dragoste si de fericire. Pot sa ma mut aici?

Ma intorc spre Raluca si ii admir inca odata (a miliarda oara pana acum) rotunjimea de sub tricou. Si ma bucur inca odata ca pe langa Emma, fetita surorii mele, va mai fi o mogaldeata fabuloasa in familie. Mor de curioasa sa aflu ce o sa fie. Daca as fi caine, as da din coada de bucurie si nerabdarde.


Intram in sfarsit la eco. Ma asez ca un insotior constiincios ce sunt langa capul Ralucai si fixez ecranul pe care in cateva moment va aparea taina dezlegata.


Tin in brate poseta al carei maner in mosmondesc in maini, agitata. Raluca sta pe masa de ecograf, putin rosie si ea de emotie, dar oricum ceva mai calma decat mine.


Apare si medicul. Imi iau fata serioasa. Nu stiu daca reusesc, imi ard obrajii. Tare.


Se incepe procedura propriu-zisa. Gel pe burta, tot tacamul. Pe ecran apare .. ceva. Eu, care ma mandream ca de fiecare data inteleg imaginile de la ecograf, sunt complet bulversata de data asta. NU INTELEG NIMIC!


Ma benoclez, ma benoclez, ochii imi ies din orbite.. Sunt singura persoana care nu a fost recent spanzurata cu ochii atat de bulbucati. Si tot nimic.


Frustrarea si nerabdarea cresc in valuri. Nu ma pot concentra la ce zice doctorul acolo… eu vreau sa-l vad pe bebe!!!!!


Aflu ca sta in cap. Cu picioarele adunate in fata gurii. Si cu cordonul omblical intre picioare.


Deci nu se vede pe moment daca e fata sau baiat.

Incep sa disting imaginile, sa pricep ceva ceva. Ii intuiesc conturul de omulet mic, mic. E minunat!

Mosmondesc mai departe manerul posetei in mana. Palmele imi sunt ude si am un zambet imens pe toata fata. Am vazut bebeleee, am vazut bebeleeee!


Totul se opreste, agitatia mea ingheata, incetez sa respir ca sa nu pierd niciun sunet in momentul in care aud bataile inimii lui micute care se zbate in pieptul drag si fragil. Ma uit la vara-mea. Nu plange. Ma uit la doctor. Nici el nu plange. Deci imi infranez suvoiul de lacrimi de bucurie pe care il simt formandu-se in coltul ochiului.


Ma mai uit odata la doctor. Cu invidie. Omul asta vede zilnic zeci de copiluti care isi asteapta cuminti randul sa apara pe lume. Ce meserie mai faina sa poti avea? Imi aduc insa aminte ca meseria lui presupune totusi si alte lucruri, care nu sunt DELOC ca urmarirea de bebei cu ecograful, si-mi aduc aminte de ce nu m-am facut ginecolog.


Pana la urma, intr-un final apocaliptic, il aud spunand raspicat:
-Mda, am vazut! Stiu ce ce… Aveam eu o banuiala...
Imi vine sa sar de pe scaun si sa-i dau doua palme sa-mi zica mai repede. Sprancenele mele stau ridicate pana la cer, in expectanta.
-Numai putin, zice el mai departe. Sa il prind inca odata in pozitia buna, si sa-i fac o poza. Sa am si eu dovada cand va zic ce e.


Mi-e sufletul pe undeva in gat . Ma uit la fericita viitoare mamica. E si ea lesinata de curioasa si de bucurie.
-Uite, gata, zice doctorul, imortalizand totul intr-o poza de ecograf.

Mini-bebe are cuc! E baiat!

Mos Craciun va veni anul asta cu un cadou extrem de deosebit. La sfarsitul lunii decembrie, va veni pe lume al doilea meu nepotel.


Iar daca pana acum ma straduiam sa fiu cea mai buna si iubitoare matusa de fetita din univers, acum va trebui sa ma ridic la acelasi nivel si ca matusa de baietel. Va trebui sa aprofundez jocurile cu masini, pusti sau mingi si va trebui sa cunosc toata colectia de pokemoni, sau ce s-o mai inventa pana atunci.

Va trebui sa ma joc de politistii, indienii sau de-a ninja ca la carte, in cel mai serios mod posibil. Nimic nu ma va impiedica sa fiu matusa "cool" :-).

Si tot la modul cel mai serios, ma bucur sa descopar cata dragoste incape in mine. Cu cat oamenii dragi din viata mea se inmultesc, cu atat mai norocoasa si plina de iubire ma simt.


Ii multumesc de pe acum greierasului nenascut si parintilor lui ca mi-au facut bucuria de a fi matusa din nou.
Si astept ziua in care o sa ne vedem cu cel mai mare dor posibil.





marți, 12 iulie 2011

Post mic despre bucurii mici. Cu pisici mici.



Atunci cand simti ca viata ta nu e chiar pe panta ascendenta pe care ti-o doreai, e semn clar ca trebuie sa faci CEVA pentru tine si doar pentru tine.


Asta nu se traduce prin a te transforma in cea mai egoista persoana din lume.


Nu voi vorbi nici despre reamenajari majore a sectoarelor din viata. Astea le las pe mai tarziu.


Vreau doar sa-ti reamintesc sa faci ceva mic, o bucurie pentru sufletul tau launtric, IN FIECARE ZI!


Eu am ales sa-mi cos cel mai simpatic semn de carte din lume. Pentru ca mor de drag cand bibilesc la ceva “hand-made” si pentru ca cititul este placerea mea (nevinovata) maxima!


A! Si da, e cu pisici. Probabil motivul e limpede.


 
Din lumea celor care mai cuvanta... - Free Blogger Templates, Free Wordpress Themes - by Templates para novo blogger HD TV Watch Shows Online. Unblock through myspace proxy unblock, Songs by Christian Guitar Chords