Omule, fii mai câine!

Nu degeaba îmi doresc aşa de mult un căţel.

Uită-te mai jos la cele 17 reguli ale filozofiei câineşti dacă nu crezi ca animăluţele astea sunt geniale şi ştiu să se bucure de viaţă.

Am preluat aceste reguli de pe www.dogwork.com, le-am tradus şi adaptat pe ici pe colo. Și recunosc, am omis una intenţionat, mai exact cea conform

căreia, atunci când e în interesul tău, e ok să fii obedient. Aşa ceva nu fac, nu-mi place şi nu vreau să recomand altora ceva ce n-aş face niciodată eu însămi.

Ȋn rest, nişte idei grozave!

Filozofie câinească:

1.Nu rata oportunitatea de a face ceva nebunesc.

2.Fă din experienţa de a simţi aerul proaspăt şi vântul adiindu-ţi în faţă un adevărat moment de extaz.

3. Când cei dragi vin acasă, fugi întotdeauna în calea lor să-i întâmpini.

4. Când ceilalţi îţi invadează teritoriul, fă-te înţeles.

5. Trage câte un pui de somn şi întodeauna întinde-te bine înainte să te ridici din pat.

6.Aleargă, zbenguieşte-te şi joacă-te zilnic.

7.Când mănânci, fă-o cu plăcere şi entuziasm.

8. Fii loial!

9.Nu pretinde niciodată că eşti altfel decât eşti de fapt.

10. Dacă vrei ceva ce e îngropat, sapă până scoţi la iveală ce-ţi doreşti.

11. Atunci când cineva a avut o zi proastă, nu vorbi, stai aproape şi drăgăleşte-l blând.

12. Delectează-te cu bucuriile simple ale unei plimbări lungi.

13. Atrage atenţia oamenilor şi lasă-i să te atingă.

14. Evită să muşti atunci când un simplu mârâit este suficient.

15. Ȋn zilele călduroase, bea multă apa şi întinde-te sub un copac umbros.

16. Când eşti fericit dansează şi mişcă-te cu întreg corpul.

17. Oricât de des ai fi criticat, nu te simţi copleşit de vină şi nu te îmbufna. Fugi înapoi şi încearcă să te împrieteneşti!

Viaţa este cu adevărat simplă, dar noi insistăm să o facem complicată. (Confucius)

Fiecare pasăre pe limba ei piere..

Daţi cu pietre în mine dacă vreţi, e în regulă, dar eu nu mai am sentimente patriotice. De-a lungul timpului, conjuncturile mi le-au extirpat. Ţara în care trăiesc nu mi-a oferit mare lucru, ba dimpotrivă, mi-a pus piedici cu sutele şi nu vreau să intru în detalii. E deajuns să îmi amintesc cum în urma unei banale operaţii de apendicită m-am ales cu un virus din spital - (pentru că, surpriză, echipamentul medical cu care am fost operată nu era chiar steril) - cu care m-am luptat şi încă nu am terminat, după luni de zile de medicamente şi antibiotice care aproape m-au dărâmat din picioare, astfel că în primăvara anului trecut ajunsesem să cântăresc 38 de kilograme (virusul mi-a afectat grav rinichii).

Nu o să regret deloc România cu gropile ei, cu manelismul ei, cu mizeria şi sărăcia ei, în secunda în care voi păşi dincolo de graniţe, hotărâtă să încep o viaţă nouă în altă ţară, în care întâmplător nu m-am născut, dar care pare mai croită pentru mine.

Importante pentru mine vor rămâne aici doar petice de pământ, nu vreau să mă gândesc că ele ca fiind teritorii ale ţării (vreau să cred că nu au nume, sunt pur şi simplu locurile unde am crescut, locurile mele de suflet.)

Iar cu adevărat-adevărat am să regret doar oamenii pe care îi iubesc sau de care sunt ataşată simplu si firesc, cu prietenie.

Și limba. Ah Doamne, ştiu ca în nicio alta limbă de pe lumea asta, oricât de bine mă voi deprinde cu ea, nu voi mai putea simţi ca îl limba frumoasă a ţării ăsteia primitive şi necivilizate. Ȋn nicio altă limbă de pe lume nu voi putea spune aşa de limpede ce simt, în nicio altă limbă nu voi mai putea înota ca un peşte în apă, printre sensuri.

Nu mi-e dragă ţara asta. Dar limba mea, de care m-am folosit ca de o cârjă pentru a-mi croi un drum ca om, îmi este înrădăcinată atât de adânc, încât numai derulând timpul înapoi până la primul cântec de leagăn în care mama a pus toata iubirea când am apărut pe lume, şi ştergând tot, până acolo, aş mai putea-o uita.

Ȋn limba ta

Ţi-e dor de mama

Și vinul e mai vin

Și prânzul e mai prânz

Și doar în limba ta

Poţi râde singur

Și doar în limba ta

Te poţi opri din plâns

(Grigore Vieru)