luni, 20 septembrie 2010

Intre ape



Erau doi călători, doi oameni reali rătăciţi din voia lor într-o lume aproape ireală. El purta un rucsac în spate şi o hartă în mână. Ea, o geantă micuţă şi un suflet mirat, dilatat, volatilizat.
Le era foame, aşa că îşi cumpăraseră câte o felie mare de pizza şi se aşezaseră pe treptele unei clădiri. Aproape de ei, se auzea un cântec lin, izvorât parcă nu din talente omeneşti, ci din oraşul însuşi.
Oraşul! Veneţia! Veneţia!

Veneţia cântă. Işi cântă apele verzui-albăstrui, îşi cântă undele gondolelor, îşi cânta istoria care se revarsă din fiecare moleculă, perioadele de glorie, oamenii, porumbeii, bijuteriile, ungherele, operele de artă ascunse în magazine obscure.

Sunt melodii ce povestesc alte vremuri, sunt melodii despre Palatul Dogilor, despre Ponte Rialto, despre Ponte dei Sospiri, unde suspinele deţinuţilor care îl traversau, îndreptându-se spre moarte se pot auzi încă (şi nu-ţi vine să crezi că într-un asemenea loc se poate muri).
Dar mai presus de toate, Veneţia cântă despre sufletul ei. Tot ce există în ea, corpul ei fizic, de la prima până la ultima picătură de apă, de la prima până la ultima clădire, piatră, piaţă sau muzeu alcătuiesc o esenţă atât de puternică încât este posibil să te ameţească, să te compleşească, la fel ca un drog.


Ai grijă de sufletul tău, când ajungi aici. Un asemenea loc poate să ţi-l fure, să ţi-l cureţe sau să ţi-l pervertească, în funcţie de esenţa ta umană. Îţi poate trezi insticte întunecate sau îţi poate face lumina interioară mai strălucitoare, repet, asta depinde de schela pe care ţi-e construită inima, de fundaţiile tale, de tot ceea ce înseamnă bază în persoana ta.
În orice caz, niciun suflet de pe lume nu va rămâne impasibil, nu va rămâne la fel după întâlnirea cu acest loc care nu ar fi trebuit să existe, şi care totuşi în mod paradoxal vieţuieşte mai mult decât majoritatea covârşitoare a altor oraşe.


La aceste lucruri se gândea şi călătoarea de pe trepte, care continua să îşi savureze felia de pizza: la veşnicia unui oraş muritor, care nu va rezista timpului, dar care va rezista ca spirit. Chiar ras de pe suprafaţa pământului, un astfel de loc, vizitat de milioane şi milioane de oameni care s-au îndrăgostit de el, care au dormit aici, care s-au bucurat aici, care au cumpărat amintiri pe bani şi şi-au făurit amintiri cu ochii minţii, care s-au sărutat, care s-au minunat,
care au râs, care au apreciat, pozat, inspirat, respirat, umblat... nu poate muri cu totul.

Era înebunită de frumuseţea ultimelor zile: Sienna, Pisa, Florenţa, Bologna, întreaga regiune Toscana.... minunat, minunat, totul! Cum pot unii oameni călca în aceste locuri fără să se lase cuprinşi în vârtejul de simţiri?

Şi uitându-se apoi la el, se gândi să îi mulţumească, să îl facă să înţeleagă fericirea ei. Neavând însă vorbe destule, se mulţumi să îi zâmbească şi să îl strângă de mână.

Spera ca el să priceapă conversaţia tacită, şi să se bucure alături de ea de ultimele clipe ale unei vacanţe care o umpluse de emoţii şi o golise de cuvinte...

3 comentarii:

şerban spunea...

nice nice

Victor spunea...

Călătoarea ai fost tu?
Apropo, profit de ocazie pentru a te felicita. Pentru tot. De la tema blogului până la stilul curat şi plin de sensibilitate cu care scrii. Cândva mi-ai făcut nişte complimente pentru felul în care scriu eu. Citindu-te pe tine, m-am simţit mic şi nemerituor de complimentele tale. Când te citesc pe tine uit că citesc. Uit că în faţa mea sunt litere, cuvinte fraze. Am senzaţia că privesc tablouri. Pentru că tu ai talentul de a picta prin cuvinte. Într-un mod extraordinar. Felicitări.

Andreea spunea...

Multumesc mult pentru aprecieri, Serban si Victor.

@Victor - bine ai revenit la "bloggereala" :) Saru'mana pentru cuvintele frumoase. Referitor la intrebarea ta, da, calatoarea eram eu. :) Mult spor la scris si ne citim.

 
Din lumea celor care mai cuvanta... - Free Blogger Templates, Free Wordpress Themes - by Templates para novo blogger HD TV Watch Shows Online. Unblock through myspace proxy unblock, Songs by Christian Guitar Chords