marți, 7 decembrie 2010

Atentie! Bunatatea nu se mimeaza in Ajun!


Toata lumea pune frana. Parca nimanui nu ii mai sta capul decat la sarbatorile ce urmeaza. Pana si eu, care nu ma numar printre fanii infocati ai aceste perioade, simt nevoia sa ma cuibaresc pe canapea, sa ma acopar cu o patura cu reni colorati si sa sorb cu ochii mijiti a relaxare o ciocolata calda cu scortisoara (nu mai conteaza ca n-am patura cu reni, si nici curaj sa ma pun cu ciocolata calda pe canapea, ca sigur o vars).



In fiecare dimineata, invariabil, la scoala, copilasii imi pun aceleasi intrebari: "Doamnaaaaaaa, cand linge? (inca nu am reusit sa le extirp eroarea asta si sa ii conving ca de fapt nu "linge" ci ninge") Doamnaaa cand vine Mosu'? Doamnaaa, mai putin si vine vacanta, nuuu?"



Prin cancelarie, colegele vorbesc despre curatenia generala, despre ce cadouri le iau copiilor lor de acasa, despre reducerile din Real, despre cum sa faci multe prajituri, cu mii de calorii, la preturi imbatabile.


Pe bloguri, oamenii scriu despre magia Craciunului, luminite, globulete, vacante idilice cu multa zapada si cozonaci dolofani, aurii. Daca e sa te iei dupa toate dulcegariile, ai putea sa crezi ca realitatea se transforma in basme, ca in coada cateilor se ivesc incretituri care se trasforma in covrigi, si ca toate detaliile unei realitati scarboase se trasforma in bombonele in culori mii si mii.


De ce ne-am obisnuit sa ne maimutarim in halul asta de Craciun, ce legatura are teatrul ieftin cu Nasterea lui Hristos?


Dupa ce un an intreg am injurat la semafor si am dat cu piciorul in cainele vecinului cand dobitocul nu se uita, acum vream sa "fim mai buni". Si stiti ceva? Eu nu-mi doresc sa ma transform in Zana Maseluta la sfarsit de an, nu fac eforturi sa fiu mai blanda, mi se pare o ipocrizie. Nu pot acum sa ma opresc miloasa sa dau poamana pe strada, zambind angelic, unui cersetor pe care l-am vazut zilnic, si l-am blagoslovit de tot atatea ori in mintea mea, amintindu-mi cum, aflata la alimentara la coada in spatele lui, el cumpara Cola si Kent din banii unor oameni care poate si-au rupt din buzunarul rascolit de gol.


Nu suntem tot noi, acum, pe ultima suta de metri a lui 2010? De ce ne fortam sa fim asa darnici si calzi, nimic din ce nu vine din suflet nu are valoare, e o fatarnicie care ma face sa am nevoie de baxuri intregi de Emetiral.


Dupa ce in restul celor 11 luni s-au inselat unii pe altii, gasindu-si placerile prin paturi si intre coapse straine, cuplurile devin acum strans unite, isi fac cadouri si petrec seara de Craciun in familie, pentru ca asa se cuvine, pentru ca "familia e cel mai important lucru din lume". Femei care cu 2 luni inainte mergeau boite la ochi si la bot la intalniri sordide cu alte perechi de fermoare de pantaloni, clipesc acum angelic, a neprihanire, impart bomboane la copii si iau parfumuri scumpe sotilor incornorati. Ba chiar mai mult, acum e perioada in care, din cauza acestui val de bunatate care le cuprinde subit in vartej, isi reamintesc cum e sa mangai din nou individul care ti-a pus pe deget verigheta, dar pe care in restul anului il ignori sub diferite pretexte penibile, povestindu-le prietenelor ironic cat de mila sau sila a ajuns sa-ti fie de el.


Ce sa mai povestesc despre fidelitatea care ii loveste si pe barbatii infideli in aceasta perioada? Delicios, delicios! In seara de Craciun, amantele stau de obicei singure si ofilite, aceasta fiind seara in care masculul cel feroce se intoarce spasit intre fustele nevestii, ducandu-i flori si sarutandu-i mana, galant. Daca i-ai vedea si nu i-ai cunoaste, ai spune ca sunt niste miracole umblatoare, dovada ca iubirea exista, insista si persista.


Auzi, "papuse" mica si infidela, n-ai vrea tu sa lasi mascarda asta deoparte, si sa fii tu insati, ca macar sa fii o vaca pana la sfarsit daca tot te-ai apucat?


Iar tu, ola ola e, macho man, te poti scuti pe tine si pe restul de avanturile de generozitate, false, de plastic?


Iar tu, care te-ai zgarcit tot anul sa dai pana si un leu un plus unor persoane care poate chiar meritau ajutor, nu ai vrea sa o lasi naibii de treaba si sa nu te apuci sa arunci acum cu bani in cosurile celor care merita sau nu merita, fara sa te uiti, doar ca sa te simti tu generos si patruns de evlavia crestina?


Iar tu, care n-ai sunat-o pe bunica de mai bine de 7 luni, nu vrei sa o lasi mai moale cu interesul brusc manifestat fata de colesterolul ei? Si daca in toate celelalte zile ale anului ai uitat ca sunt copii necajiti pe lume si ai intors capul sa nu-i vezi, nu vrei sa le lasi naibii de vizite la orfelinat, lacrimi si scancete de sezon?


Toate astea sunt exemple clasice de prostii, eroisme false, fatarnicii si mizerii, facute nu pentru binele altora, ci pentru stima noastra de sine, ca sa ne spalam de senzatia de vinovatie, totul pentru noi, TOTUL e pentru noi, fiinte egoiste ce suntem. Sunt "Craciunisme"si "Revelionisme" facute uneori si de ochii lumii, insa de cele mai multe ori izvorate din iubirea noastra fata de noi insise, pentru a ne minti, noi pe noi, ca suntem fiinte extraordinare, merituoase si credincioase, de vreme ce sarbatorim asa de frumos Nasterea Domnului.


Mi se pare o insulta, un pacat strigator la cer, o blasfemie care nu are legatura cu credinta sau cu samburele religios si spiritual al Craciunului. Toata imbuibarea aceasta, toata blandetea falsa , toate acestea valoreaza exact nimic. Zero taiat in patru.


De Craciun, in loc sa ne manjim la gura de grasime de mezeluri proaspete, cefe de porc si maioneze, sa ne aducem aminte CE sarbatorim de fapt. Sa ne luam un ragaz scurt pentru a ne gandi la semnificatia adevarata a acestei sarbatori.


Iar daca e sa tragem linie, ca de sfarsit de an, si vrem sa facem rezolutii cu noi insine, ideal ar fi sa facem planuri cu bataie lunga, planuri de imbunatatire a persoanei noastre, care sa nu se topeasca odata cu intoarcerea la munca, in ianuarie.


Vrem sa fim niste persoane mai bune? Minunat, ce-ar fi sa ne tina tot anul? Ce-ar fi sa aratam si prin aprilie interes fata de persoanele de care uneori uitam, in mod nedrept, si sa le facem cate o bucurie, doar pentru a le face vietile mai frumoase?


Accepta-ti limitele si egoismele, nu mai fii actor de sezon. Esti tot tu, tot tu, si in seara de Ajun in fata bradului impodobit. Iar daca ti-e rusine cu tine, asa cum esti, atunci si acolo, ceva e foarte gresit.


Insa orice lucru gresit se poate repera, lipiciul si ustensilele sunt la tine.Suntem cu totii niste simpli oameni, care traim printre alti simpli oameni. In ziua in care vom fi uitat asta, totul va fi pierdut. In ziua in care ne vom aminti mai des asta, vom putea astepta si Craciunul limpezi si netulburati de vinovatia pe care incercam sa ne-o spalam acum, pe ultima suta de metri.


Asa cum porcul nu se mai ingrasa in Ajun, nici bunul simt nu se mimeaza, nu se fabrica si nu se infoaie sa para mai mare, asa ca pernele, de Ajun.


Sa ne fie lumina-lumina si fericirea-fericire! Asa sa ne ajute Dumnezeu, sa ne putem bucura de Craciun de realitati, si nu de gesturi false. Un decembrie curat si sincer tuturor!

3 comentarii:

Anonim spunea...

fain articol:)...priveste, incisiv, dincolo de aparente...

tender rose spunea...

Hello, Muraturico! Spune tu ce vrei, dar eu abia astept sa ma reintalnesc cu toata familia mea de "nemernici pacatosi" de Craciun. Exagerata latura asta super-comerciala a Craciunului, dar nepretuita bucuria copilului tau in fata cadourilor de sub brad.
Te imbratisez cu drag...si gandesc ca ai multa dreptate cand spui ca bunatatea nu se mimeaza in Ajun!

Raluca spunea...

Bobby, mare dreptate ai, dar si putina in acelasi timp. Eu ma bucur ca oameniii sunt macar si in aparenta mai buni de Craciun. Si cu toate ca a devenit mult prea comercial Craciunul eu tot ma bucur de el. Anul acesta nu am brad, dar faptul ca sotul meu inainte de a pleca mi-a facut o surpiza cumparandu-mi un mic bradut de 30 de cm din sarma ma face sa simt putin mai mult bunatatea Craciunului. Asa ca lasa vrajelile ala martorii lui Iehova si vino la mine ca te las sa bei ce vrei pe canapeaua mea. Merry Christams!

 
Din lumea celor care mai cuvanta... - Free Blogger Templates, Free Wordpress Themes - by Templates para novo blogger HD TV Watch Shows Online. Unblock through myspace proxy unblock, Songs by Christian Guitar Chords