marți, 2 martie 2010

Elibereaza-te de trecut, ca sa poti cuceri viitorul!


Venea vesela de la plimbare. Era seara si mirosea a primavara. O emotie pe care nu si-o putea explica o bucura si o speria totodata… paradoxurile vietii. Nu mai era nimeni pe strada, doar in fata se vedea silueta unui barbat care se indrepta spre o masina.


Cu cat se apropia mai mult, cu atat isi simtea inima batand mai puternic: “Doamne, cunosc mersul ala! Seamana atat de mult cu…”


Se opri brusc. Barbatul din fata ei, de care ajunsese acum aproape nu semana cu nimeni. Era el!

Sangele ii navali in obraji si sufletul i se urcase in ochi, in buze, in cap, ametind-o.

Se uitau acum unul la altul ca prostiti, fara sa rosteasca nimic. Dialogul tacut al ochilor lor dura cateva clipe, si totusi, cate nu si-au spus privindu-se!


El deschise portiera masinii, si tranti o geaca pe scaunul din fata.


Ea nu se clinti. Stia ca nici el nu va pleca niciunde si astepta cu respiratia intretaiata.

Cand se intoarse cu fata spre ea, colturile gurii i se ridicasera spre urechi.


-Nu te-am vazut de mult timp! (E rosie! Si ea nu se inroseste!)

-Da, de doi ani! (Sunt ragusita, ce naiba, vorbesc ca din fundul curtii!)

-De prea mult timp.. ( E ragusita???)

-Mda, a trecut ceva vreme. Nu te-ai schimbat prea mult. (Nu zambesc! De ce nu zambesc, o sa creada ca-s dementa?!)

-Acum ca te vad, imi dau seama ca mi-a fost dor.. (Ce bou sunt, ce naiba spun!!!)

-Ce geaca frumoasa ai. (Ce a zissss? A zis ca i-a fost dor?? Si ce naiba am raspuns, ca are o geaca frumoasaaa???)

-O am de mult. Unde te duci? (Boule, i-ai zis ca ti-a fost dor de ea dupa doua minute!)

-Acasa. Locuiesc aproape. (Ooo nu, o sa creada ca il chem la mine!)

-Te-ai mutat? (Ma invita la ea?)

-De cateva ori, zisea ea razand. (Am ras, am zambit – n-o sa mai creada ca-s nebuna.)

-Te grabesti? (Daca mai spune odata ca sta aproape, clar ma invita la ea.)

-Nu. Mergem sa bem ceva cald? (E cald afara, de ce l-am chemat la ceva cald?)

-Haide, suie-te in masina. Unde vrei sa mergem? (Mai bine asa…)


Au tacut tot drumul. Probabil ca fiecare se gandea la aceleasi lucuri, la aceleasi amintiri, la aceleasi clipe din trecut, la aceleasi greseli.


-Opreste masina, spuse ea. Sa mergem pe jos, sa trecem prin parc.


O luara asadar pe jos pe strazile goale, mergand incet incet in speranta ca seara va dura mai mult, ca vor dilata timpul, ca nimic nu se va schimba, acum, cand erau din nou atat de aproape.


S-au asezat pe o banca, conform unui consens tacut.


-Ti-e frig?

-Putin…

-Aseaza-te pe geaca mea.


Se privira din nou. De unde sa inceapa? Cu ce sa inceapa? De ce sa inceapa?

O cuprinse pe dupa talie, iar ea isi aseza capul cuminte pe umarul lui, uitandu-se la varful pantofului. Il simti jucandu-se cu parul ei, invartind o suvita rebela pe dupa deget.


Parca nu se schimbase nimic. Parca inca stiau totul unul despre viata celuilalt. Era ca si cum timpul se intorsese cu doi ani inapoi.

Era o liniste calda si placuta. Un singur om mai era in tot parcul, cu catelul la plimbare, dar cine avea ochi sa il vada?!

Nimic nu mai conta. Nimic Decat acea senzatie de fericire brusc regasita.



-Spune-mi..

-Spun..

-Ai fi crezut vreodata?

-Ca ne vom reintalni?

-La inceput, imi doream. Apoi, ma gandeam uneori ca e posibil, nu aveam cum sa nu ne mai vedem niciodata. Pana la urma, am incetat sa imi aduc aminte…

-Ai sa razi daca iti spun ceva.

-Fa-ma sa rad atunci.

-Ieri m-am gandit la tine. Am auzit din intamplare melodia noastra.

-Nu te cred, si nu-mi vine sa rad. Credeam ca barbatii nu tin minte astfel de detalii.

-“Zece intamplari ciudate, si-o minune… te-au adus in casa…”

-Da, vad ca iti aduci aminte..

-..zece pictori se tot mira..

-… cat sunt de frumoasa…


Au ras. Apoi au zambit. Apoi si-au zambit.


Traiau ceva ce nu credeau ca vor mai trai impreuna.


Un moment au crezut ca asa ceva este posibil. Dar doar un moment, atat.

Un telefon incepu sa sune, si totul se spulbera. El isi scoase mobilul din buzunar, iar pe ecran aparea afisat cu litere mari “Adela”.


Totul se spulberase. Amandoi priveau acum la telefon, nestiind ce sa faca, iar ea simti ca ii vajaie capul.


-Raspunde.

-Nu acum.

-E prietena ta?

-Da, o iubesc.

-Aha.

-Pe tine nu te asteapta nimeni?

-Nu, sunt singura.

-Cum asa?

-Asa. Plecam, te rog?

-Vrei tu?

-Si tu vrei.

-Da.


Au facut cativa pasi impreuna, nu se mai tineau de brat. Tacerea era acum apasatoare si stridenta.


-Iarta-ma, incepu el.

-Nu am de ce. Nu stiu ce a fost in capul nostru. Au trecut totusi doi ani.

-Da. Nu stiu nici eu ce am crezut.


Liniste.


-Te conduc acasa?

-Nu multumesc. O sa iau un taxi.


-Am gresit.

-Da, amandoi. Ce a murit, nu mai invie.

-A fost totusi asa de frumos sa te pot vedea.

-Da.

Zambira amadoi, cum isi zambesc doi amici de o viata.


-Sa ai grija de tine! Crede-ma, chiar mi-a fost dor sa te pot vedea. Esti o fata foarte ok.

-Stiu, raspunse ea razand. Si tu sa ai grija, am plecat.


“La naiba, am intarziat, se gandi el. Am inebunit. Ce o sa spun acum? Ciudata situatie. Ciudata seara

“Cum am putut sa fiu atat de slaba sa cred ca timpul se intoarce? Cum am putut, chiar pentru o secunda, sa cred ca ce simt este adevarat. Acum 15 minute am crezut ca inca a mai ramas ceva. Dar nu, acum nu mai simt nimic. Ciudata situatie. Ciudata seara”.


Iubirile mor. Si ce a murit nu se mai intoarce. Timpul schimba oamenii, ii face incompatibili si pune bariere de netrecut. Nu regreta ca s-a sters totul, nu regreta nimic. Nimic din ce ai facut, nimic din ce nu ai facut si ai fi putut face. La momentul respectiv, totul a fost cum a trebuit sa fie.

Si daca iti mai permiti din cand sa visezi sau sa aluneci inapoi, aminteste-ti ca trebuie sa te intorci oricum la realitate, la prezentul tau palpabil.


Iar ziua de maine iti va aduce poate cadouri de la viata. Intinde mana si ia-le, acestea sunt ale tale acum. Esti intotdeauna la locul potrivit.


Fericirea nu se vede uitandu-te inapoi. Fericirea e sub nasul tau, e in prezentul tau.


“Cat de bine miroase primavara” gandi ea brusc reinvigorata.


Si pentru a doua oara in acea seara, telefonul suna. De data aceasta, al ei. Era un mesaj.


Incepu sa rada vesela. “Da, daaaa…. viitorul ma asteapta!”


Sosesc!

7 comentarii:

Băcuş Teodor spunea...

"-Ce a murit, nu mai invie. "

NU sunt de-acord!!! Nimic nu este mort pana nu este ingropat.

gabi spunea...

Suna din ce in ce mai bine, mai placut de citit, mai putin pretentios dar mai captivant. Esti tare!

George Breban spunea...

Imi place stilul tau. Imi place cum sti sa ne faci sa ne imaginam fiecare gest. Insa cu toate acestea trebuie sa ii dau dreptate lui Teodor. Sentimentele nu mor. Sentimentele nu dispar niciodata. Intradevar, sunt ancorele evolutiei noastre de cele mai multe ori... insa nu cred ca e nevoie sa renuntam la ele pentru a putea evolua. Ele ne fac sa ne diferentiem unii de altii, dar mai ales ne fac sa fim ceea ce suntem, si anume OAMENI.
Evolutia, intr-adevar implica schimbari radicale... insa nu sentimentele sunt cele la care trebuie sa renuntam, ci compromisurile, introvertirea, lenea, lipsa viziunii, s.a.m.d.

tender rose spunea...

Fluid, curgator, sensibil...Te iubesc mult!

Monica spunea...

Ori sunt eu destul de prinsa de lumea filmelor,ori povestea chiar e imprevizibila in esenta.Asta e realitatea.Chiar cred ca ce a murit nu mai invie.Ce n-a fost facut la timpul lui,nefacut ramane...si poate a avut un scop.Nu poti reveni la dorintele din trecute...acelea de care credeai in acele momente ca ai nevoie cu atata ardoare...pentru ca focul s-a stins.N-au ramas decat cateva urme care se pot vedea peste ceva timp,amagindu-te pentru cateva clipe.Aici alegi.Privesti viitorul,sau aspiri la trecut.

alex spunea...

Bravo :)
Mi-a placut mult si asta cum e scris.
Eu cred ca poti reveni la dorintele din trecut. Doar ce nu a existat niciodata nu poate sa mai invie.

"-Nu te cred, si nu-mi vine sa rad. Credeam ca barbatii nu tin minte astfel de detalii. "

Nu toti, mai sunt putini aceia care tin minte, dar tipetele lor nu se pota auzi in multime, ca tipetele unei rame calcata de ingeri."

Raluca spunea...

o povestioara atat de frumoasa... si traita aproape de fiecare in parte. Cine nu si-a inchipuit la un moment dat ca poate readuce trecutul in prezent? Mie una nu mi-a iesit niciodata, dar ce bine ca a fost asa!

 
Din lumea celor care mai cuvanta... - Free Blogger Templates, Free Wordpress Themes - by Templates para novo blogger HD TV Watch Shows Online. Unblock through myspace proxy unblock, Songs by Christian Guitar Chords