joi, 16 iunie 2011

Cine n-are (bilet la) Fely Donose, să-şi cumpere!

Prima dată când am auzit-o cântând, eram în Piaţa Unirii, la concertul caritabil pentru Dana Işpan. Pe scenă cântaseră mai mulţi artişti, când a urcat pe scenă o fată cu părul roşu, zâmbăreaţă şi expresivă. Habar nu aveam cine e şi ce vrea de la viaţa mea, bănuiam că e una dintre persoanele care au ales să ajute la strângerea de fonduri pentru operaţia Danei… şi cam atât.


Cei care o acompaniau au început să îşi mânuiască instrumentele , şi am recunoscut acordurile piesei mele favorite “Someone like you”. “O, da” m-am gândit “încă una care se crede Adele”.


Am pus mâna pe telefon să-l butonez, gândindu-mă în sinea mea că o să asist nemulţumită la interpretarea trasă de păr a unei melodii care îmi este atât de dragă.


După primele secunde în care Fely a deschis gura şi a dat drumul la voce, să-mi scap telefonul pe jos, nu alta.


“Maaamăăăă, Doamne, nu e adevărat. Nu există aşa ceva!”


Stăteam şi o ascultam bulbucată, cu gura deschisă, cu o expresie tâmpă pe faţa. Am lăsat şi telefon şi tot şi efectiv am continuat să mă holbez ca o dementă.


Paranoia a început să se desfăşoare: mă uitam după orice semn care ar da-o de gol că nu cântă live. Ȋl căutam pe Ashton Kutcher să fiu sigură că nu-s la “Pranked”. Mă întrebam dacă nu o fi chiar Adele, sau clona ei sau ceva de genul.


Ce voce melodioasă! Ce inflexiuni perfecte ale vocii! Ce prezenţă scenică!


După “Someone like you” a urmat “Airplanes” (B.O.B) si Price Tag (tot B.O.B şi Jessie J.). Fata asta a cântat, a rap-at, iarăşi a cântat…. absolut demenţial! In registru jos, in registru înalt, cu ritm, cu fluenţă, încet, tare, rapid, lent, IN ORICE FEL – perfect!


Iar eu am rămas ca prostită pentru tot restul serii, neînţelegând de ce nu aveam habar că trăiesc în acelaşi oraş cu o astfel de artistă.


Bineînţeles că acasă am apelat la nepreţuitul Google, să văd cum naiba de nu ştie toată lumea cine e Fely.


Am găsit un videoclip de-al ei cu Puia, dar am rămas dezamăgită de el. Mi s-a părut mult prea prelucrată vocea ei in piesa respectivă. Live sună de mii de ori mai bine, ceea ce încă odată spune ceva despre talentul ei.


Am revăzut-o cu drag la următorul concert umanitar. E modestă, mereu cu gura până la occipital şi când se suie pe scenă transform totul în jurul ei.


Dacă ar fi să îi caracterizez prestaţiile într-un singur cuvânt, aş spune cu mâna pe inimă “IMPECABIL”!


Regretul meu e că nu există suficiente probe pe youtube pentru a demonstra ce zic. O să vă pun doar două linkuri, şi de restul rămâne să vă convingeţi singuri. Următoarea dată va cânta la Caffe People, pe 17 iunie. Numai mergând acolo puteţi să vedeţi cu adevărat ce înseamnă un mare talent.


Iar pentru cei care mă bănuiesc că sunt plătită sau că o cunosc îndeaproape şi sunt subiectivă -staţi liniştiţi. Pur şi simplu mă simt bine când o ascult, mi se ridică părul pe cap când o aud cântând şi vreau să nu rataţi experienţa frumoasă de a asista la un act cu adevărat artistic.


Cine nu ştie încă de Fely, cu siguranţă va afla. Iar peste ceva vreme, când lumea va da o grămadă de bani să o asculte în concert, o să ma dau mare peste tot că era o vreme când eu mergeam moca să o ascult!


2 comentarii:

adrian spunea...

faina fata...voce superba :D

roxana spunea...

intradevar! canta superb

 
Din lumea celor care mai cuvanta... - Free Blogger Templates, Free Wordpress Themes - by Templates para novo blogger HD TV Watch Shows Online. Unblock through myspace proxy unblock, Songs by Christian Guitar Chords