sâmbătă, 13 august 2011

Despre dragoste, din dragoste, cu dragoste.


Plangea, zguduita de sughituri. Din ochisorii albastri si limpezi se rostogoleau lacrimi la fel de curate ca si sufletelul ei de copilut.

Nici unul dintre tertipurile folosite alta data ca sa o calmez nu functionau. Nu mergea nici muzica preferata, nu voia nici sa ne uitam in carti, nici sa ne prostim in oglinda, nici “Povestea Porcului”, nici sa ne jucam cu papusile, nici sa ii cant... nimic, nimic, nimic. Nu ii puteam distrage atentia cu mizilicuri de aceasta data.

Dupa ce am incercat tot ce se putea, fara rezultate, am luat-o pur si simplu in brate. Ne-am asezat pe jos, pe covor, langa fereastra care ajunge pana la podea. O tineam strans, si o leganam usor, magaindu-i capusorul cu par blondut si moale.

Plansetul violent si zgomotos s-a transformat incet in suspine domo
ale. Iar eu continuam sa o mangai, sa o imbratisez, sa ii vorbesc domol, cu dragoste.

Afara plouase torential, iar in gradina pe care o vedeam tinand fetita in poale, cu capul lipit de pieptul meu, se vedeau inca urmele furtunii: ici-colo palcuri de bobite de grindina, pe frunze picaturi de apa rostogolindu-se, lenes.

Am ramas mult timp, asa, pe covor, desi afara se intuneca.


Ochisorii ei dragi au incetat sa lacrimeze, s-au transformat din nou in licurici. Insa nu erau ghidusi ca alta data, erau linistiti si buni. Ma asteptam, din clipa in care s-a linistit, sa se ridice sa fuga la joaca, asa cum face de obicei.

Dar nu, a ramas lipita de mine. Degetelele mici si grasune se jucau in parul meu. Ii auzeam bataile regulate ale inimioarei, si ii simteam fiecare respiratie. Era calda si mirosea frumos, a curat, a piele perfecta, dulce.

Mi-am adus aminte ca odata, in nemarginita mea ignoranta (crezand ca sunt rationala si echilibrata) – am spus ca totul are un sfarsit. Ca orice sentiment, oricat de frumos, la un moment dat se perimeaza si moare. Cat de mica, cat de banala si cat de
meschina am fost!

Nu, dragostea pentru un copil este pur si simplu diferita. Cine a simtit-o stie.

E singurul lucru care ma face sa ma simt capabila de orice –e o sursa inepuzabila de putere, de dorinta de a trai. Nici macar moartea nu m-ar putea ajunge din urma
pana nu as sti-o pe ea, pe mica de Emma, in siguranta. Nu ma tem de nimic, inima mea e puternica, statornica, hotarata, de neclintit in nemarginita iubire.

Ma trezesc dimineata coplesita de dorul de a nu fi vazut o noapte intreaga fetisoara minunata. Adorm multumindu-i vietii, si lui Dumnezeu, si destinului, (spuneti-le cum vreti) ca a adus micul omulet -marele miracol- in viata mea. Si ca al doilea e pe drum, in burtica mamei lui.

Si ca m-a facut femeie, ca intr-o zi, cea mai colosala din toata existenta mea, n-am niciun dubiu, o inimioara va incepe sa bata pe pamant, dupa noua luni de adapost in mine.

La acest gand, tot ceea ce e cinic in sufletul meu se tranforma in credinta. Tot ceea ce e frica se transforma in curaj. Tot ceea ce e renuntare se transforma in lupta. Tot ceea ce e egoism se transforma in daruire.
Si toate intrebarile dispar. Aceasta e dragostea care aduce doar certitudini.



2 comentarii:

Anonim spunea...

http:/mesajedinsubsol.wordpress.com/2011/08/28/o-persoana-care-are-cancer-isi-doreste-mai-putine-vite-in-jurul-ei/

Chiar a pus punctul pe i :)

/Bobby Brown

Anonim spunea...

Andreea, te inteleg perfect. nu sunt doar vorbe goale.. doar ca nu stiu cum de ai realizat tu asta neavand copilul tau. eu am realizat doar dupa ce l-am avut pe al meu.. :)) te pup!

 
Din lumea celor care mai cuvanta... - Free Blogger Templates, Free Wordpress Themes - by Templates para novo blogger HD TV Watch Shows Online. Unblock through myspace proxy unblock, Songs by Christian Guitar Chords