luni, 5 septembrie 2011

Casa noua.

Ma mut la casa noua. Daca e sa fim chitibusari, de fapt chirie noua. Dar dat fiind faptul ca de la 18 ani de cand am plecat de la ai mei stau tot prin camine si chirii, pot zice ca singurele locuri pe care le-am numit marinimoasa "acasa" au fost camere si apartamente care nu imi apartin.


Diferit fata de toate datile trecute in care imi modificam domiciliul e faptul ca ma mut singura-singurica, fara sa am pe cineva care sa ma ajute sa-mi car lucrurile. Am refuzat orice astfel de oferta de ajutor, motivele diferind de la persoana la persoana refuzata.


Asadar, tot ce am e adunat in genti/trolere/saci.


Cine a trecut prin mutari de genul asta stie ca in astfel de momente e nevoie de litri intregi de solutii de curatat si dezinfectat.


Trebuie deci sa ma duc la un hypermarket sa cumpar cele necesare. Zis si facut. Ma iau pe caldura naibii si ajung la Kaufland. Imi dau seama in momentul in care imi umplu cosul cu sticle mari si cutii grele de detergent ca nu imi va fi usor sa la duc acasa. Dar sa ma ingrijorez de cate un lucru odata. Deocamdata imi bat capul cu cat costa toate.


Ajung insa si la momentul cand, dupa ce am platit, imi pun toate intr-o plasa imensa de panza si incerc sa le ridic. Tot ce am cumparat cantareste cat mine. Iau o gura mare de aer, si here we go, Andreea.


Ridic, ma dezechilibrez, ma echilibrez la loc, pun imensitatea pe umar si o iau incet spre ceea ce va fi, in cateva ore, fosta locuinta.


Soarele arde. Arde, mama lui! Plasa imi rupe umarul, la propriu.


E OK, ma gandesc. Putea fi si mai rau, nu?


Ma deplasez, in reluare - dar ma deplasez si fiecare pas e inca o victorie. Hai ca pot, ce naiba. Pot orice.


Dupa o buna bucata de drum, aud pe cineva ca ma striga pe nume.


Da, Doamne, sa fie alta Andree!!


Nu, nu e alta. Pe mine ma striga.


Ca de obicei, in cele mai penibile momente ale vietii mele, nu pot trece neobservata ca un ninja. Daca as fi fost aranjata si frumoasa si impecabila, nu m-ar fi vazut nici naiba. E karma mea, cred ca intr-o viata anterioara am facut ceva foarte gresit care mi se intoarce sub aceasta forma.


Nu ma uit in spate, dar ma ajunge din urma. E un cosmar. Una dintre cele mai stresante cunostinte. Cred ca ne-am vazut de trei ori in viata, dar mie una mi-a ajuns pentru posteritate.


Se pare ca lui nu, dupa cum se agita. Nu vreau sa fiu rea, dar nu pot sa nu remarc ca se poarta ca un cimpanzeu hiperactiv care a baut pe deasupra o cantitate considerabila de nes cu cola.


-Ce faaaci, Andreea? Ce caaari acolo de esti atat de daramata?


Eu daramata? Ha! Nuu!


-Pai, incep eu neinspirat, veneam de la magazin. De fapt, ma cam grabesc, asa ca..


N-apuc sa termin fraza.


-Am parcat acolo, zice, aratand cu degetul peste drum. Hai ca te duc eu.


Oaaai, nuuu!


-Multumesc, zic, dar nu stau departe, mint cu atata nerusinare incat imi vine sa-mi pun degetul pe nas in caz ca ma transform in Pinochio.


-Nu conteaza, zice, si ma apuca de brat.


Pana acum am avut rabdare, incercand sa apreciez gestul, desi eu nu cred neaparat in gesturi de bonomie dezinteresate din partea barbatilor. Nu fac ei nimic pentru tine asa... era sa zic de ochi frumosi, desi tocmai de ochi frumosi iti fac. Sau de alte parti ale corpului frumoase. Faptul ca ma apuca de brat de parca ne-am cunoaste de multa vreme insa ma irita instantaneu.


Raman pe loc, cu un umarul strivit in continuare sub greutatea plasei, si cu celalalt brat ridicat penibil in incercarea de a fi trasa inspre masina.


-Nu vin, multumesc, rostesc apasat fiecare cuvant, mai ales pe cel care incepe cu "n" si se termina cu "u".


Se uita socat la mine de parca tocmai i-as fi dezvaluit niste secrete NATO.


-Haideee, zice, si, culmea tupeului, cracaneaza marginea plasei care imi distruge umarul.


Nu pot sa cred. Individul asta se uita in plasa mea de cumparaturi.


-Ce Doamne iarta-ma faci?! balbai consternata.


-Cari detergent! Si Lenor! Si dezinfectant, si solutie de parchet, si solutie de curatat... spune, de parca face inventarul.


-Stiu exact ce car si...


-Doamne, spune bulbucat cand vede ca de pe umarul meu inrosit efectiv sa ia pielea, sub greutate si datorita frecarii. Iti belesti mana!


Zau?! de parca eu nu as fi observat si nu as fi simtit ca usutura ca toti dracii.


-Nu am nimic. Iti multumesc pentru intentie dar daca nu pierdeam acum atat timp stand cu chestia asta pe umar in timp ce ma bate soarele in cap, eram deja mai aproape de casa.


-Pai ai zis ca stai aproape.


-Mnda, pai hmm, imi dreg vocea.. stau.


-Minti!


Ok, mint, dar ce naiba?! Chiar e agasant, nu vede ca nu vreau ajutorul lui. Pe bune, ce naiba, crede ca ma las greu?


-Pierdem timpul, spun cu ultimele rezerve de rabdare. Eu ma duc frumos pe jos si tu te intorci de unde ai venit.


-De ce nu ai luat un taxi?


Ma streseaza.


-Am motivele mele. Multumesc si ceau.


Fac stanga imprejur si plec. Asta e, sunt nesimtita.


-Macar tramvaiul, striga dupa mine.


Sunt cu spatele, asa ca nu vede ca-mi dau ochii peste cap.


-Ceau, mai salut odata cum spun regulile de bun simt ca trebuie incheiata o discutie.


-Ai numarul meu de telefon? tipa. Stai sa ti-l dau, daca ai vreodata nevoie.


-Timisoara e mult mai mica decat as vrea, ma aud raspunzand. Sigur ne revedem si fara. Ceau.


-Pai ceau, mai zice.


De obicei apreciez gesturile frumoase, nu ma intelegeti gresit. Nu sunt chiar atat de imposibila mereu. Si nici auto-distructiva sa-mi placa sa car greutati prin soare de una singura. Dar nu e genul de om saritor si dragut, e genul ala de stalker groaznic. Iar daca il lasam sa ma ajute, venea vorba de schimb de numere de telefon si trebuia sa fac fata unei conversatii neplacute si tot tacamul, si e chiar ultimul lucru de care an chef sau energie.

Ajung intr-un final absolut apocaliptic pentru integritatea mea corporala la vechea locuinta, unde toate lucrurile mele sunt facute pachet.


Restul zilei mi-l petrec carand bagajele la noul apartament. Nu prea ma ajuta umarul zdrelit, dar e chiar in regula si asa.


La noua locatie, desi decenta ca frumusete, e mizerie. Mare. Femeia care a locuit inainte aici a fost pesemne o imputita.


Asa ca impreuna cu prietena si colega mea de apartament (da, tot aia cu care caram scari sa salvam pisica) frecam si spalam si dezinfectam in primul rand dormitoarele, caci noaptea se apropie si in nici un caz nu putem dormi dupa o astfel de zi in mizerie.


Ne strofocam sa tragem dulapuri, paturi - tot, sa putem scoate orice urma de jeg ascuns.


Soarele a apus de mult, sunt efectiv daramata de oboseala si ma dor toate cele, dar rezultatul e satisfacator.


Desi bucataria si baia nu au apucat sa fie smotruite, cele doua dormitoare in care ne vom petrece noaptea sunt aerisite, curatate si miros frumos. Mai e mult insa de lucru. Mai sunt multe de aranjat si cumparat.


Tot ce stiu e ca am nevoie de o baie urgenta si trebuie sa scap de hainele de pe mine. Nu stiu cum sa va explic cum arata. Nu e deajuns sa spun ca sunt murdare, v-ati inchipui poate ca e cate o pata pe ele, ici-colo. Dar nu, e praf in si pe ele, in fiecare fibra posibila. Arata de parca le-as fi tarat in Gange in anotimpul inundatiilor.


Le dau jos si ma spal. Ii urez noapte buna Darianei si ma duc in camera mea. Ma arunc in patul king size (de care sunt foarteee incantata) si ma uit in jur.


Schimbari radicale - done.


Mutat ca casa noua - done.De azi singurul plan e ca... nu imi mai fac planuri. Stiu ce imi doresc pe termen lung si asa mai departe, dar o sa iau lucrurile cum vin, pe rand. Cate o zi, odata.


Ma simt putin straina in camera noua, si putin singura, asa ca ma ridic, pun pe raft cateva carti, si vazandu-ma inconjurata de lucrusoarele mele ma simt imediat mai bine.


Ma arunc din nou lata, in pat. E asa de mare si de confortabil ca ma face sa zambesc, cu toata oboseala si cu tot sentimentul de straniu pe care il resimt.


Muschii imi vibreaza de la efortul depus si ma doare cumplit spatele.


Dar e bine. Unde mai pui ca am tot ce-mi trebuie ca sa fac sa fie totul extraordinar. Am 23 de ani si a naibii sa fiu daca intr-o zi nu o sa ma uit in urma si o sa rad.


"After all, tomorow is another day" imi suna in cap celebra replica din "Pe aripile vantului", in timp ce adorm si ma cufund intr-un somn binemeritat, adanc si fara vise.

2 comentarii:

Anonim spunea...

:D faina experienta :P

Monica spunea...

As vrea sa am si eu aceeasi energie si optimism in momentul care va fii nevoie sa trec prin experiente asemanatoare.Ma linisteste mult sa citesc postarile tale :)

 
Din lumea celor care mai cuvanta... - Free Blogger Templates, Free Wordpress Themes - by Templates para novo blogger HD TV Watch Shows Online. Unblock through myspace proxy unblock, Songs by Christian Guitar Chords